Alexandru Chipciu a avut un discurs viral după meciul pierdut de U Cluj cu Universitatea Craiova, scor 0-1, în Liga 1. Acesta a trimis săgeţi către Sorin Cîrţu, Marius Şumudică, dar şi către votanţii lui Călin Georgescu. La câteva zile distanţă, fotbalistul şi-a atras şi critici, nu doar laude.
Cristi Pulhac, fost fotbalist la Dinamo, a fost cel care i-a dat o replică tăioasă fotbalistului de la U Cluj.
„Chipciu a greşit mult, trebuia să se rezume la ce s-a întâmplat pe teren. Când a intrat în sfera politică pe care nu o stăpâneşte, că nu o stăpâneşte, nu face politică. Faptul că ai păreri acasă… nu trebuie să vii.
Interviul lui e o jignire asupra oamenilor care au fost la vot. Una e să-ţi spui părerea şi alta e să jigneşti. Dacă eu votez un dement, atunci şi eu sunt. Chipciu are un val de critici enorm pe reţelele de socializare.
Nu avea rost să iasă din zona lui, de ce s-a întâmplat la Craiova şi să intri într-o altă zonă pe care n-o stăpâneşti nu avea rost. Mă cunosc cu el, mă ştiu, nu suntem prieteni că nu ieşim în oraş.
El probabil şi-a atras multă lume care l-a apreciat după interviurile date… acum a depăşit limita. Sunt alte emisiuni în care să discuţi politică. Nu mă interesa ce gândeşte el, că toată lumea e înverşunată.”, a declarat Cristi Pulhac, la Prima Sport.
Ce a spus Alexandru Chipciu
”A fost un circ total. O mascaradă ce s-a întâmplat la Craiova aici. La fotbal am fost luptători, niște eroi. Sau poate o Craiova slabă. Dar nu părea că au superioritate numerică. Mă ghidez foarte mult după joc și ce prezentăm pe teren. Am creat ocazii. Cred că am dominat partida asta. Am avut momente când i-am controlat și în 10.
Cred că ne-a lipsit un antrenor meschin, care nu are educație, pentru că, în România, se pare că așa funcționează lucrurile. Poți să fii legendă beată pe aici sau sub alte influențe, să-ți iei de gât foștii jucători. Ăsta e circul din România. Îmi pare rău de Mirel că îl iubesc. S-au ascuns mingile de care el spunea că niciodată nu o să se întâmple asta.
Probabil asta e România. Promovăm gecile. În 2025, când iei haine de la băieți… Băieți adică haine fake. Vrem să vedem factura de 3000, că nu a dat 3000. Acum în 2025 se poartă alte firme, Maison Margiela scris mai mic. Scrisul mare e depășit total!
Dacă credem în determinism, efectele sunt cauzele de acum. Oamenii acum te înjură de copii. Aș vrea să le spun că homosapiens au o capacitate reflectivă, adică își văd comportamentul și după își dau seama și schimbă. Acum, dacă credem în determinism, capacitatea lor nu există!
Cum să fii legendă și să miroși a băutură? … Păi promovați-l pe Sabău! El promovează fotbalul. Tot promovăm circarii ăștia. Că Boc ne-a luat arbitraje, că cooperativa… Îmi asum tot ce am spus și cu astfel de personaje nu vreau să mai am de a face.
Eu nu vreau să tac! Și dacă o să am vreodată de pierdut nici nu mă interesează! Vreau doar să joc fotbal de plăcere.
Dacă vrei să vorbesc despre fotbal? Am jucat fotbal. Am fost mai buni ca ei”, a spus Alex Chipciu.