Philadelphia a fost zguduită vineri seara de un tragic accident aviatic, în urma căruia un avion de transport medical de mici dimensiuni s-a prăbuşit la scurt timp după decolare. Aeronava, operată de compania Jet Rescue Air Ambulance, avea la bord Śse persoane: patru membri ai echipajului, un copil-pacient şi mama acestuia.
Administrația Federală a Aviației (FAA) a confirmat că avionul s-a prăbuşit în jurul orei locale 18:30 (23:30 GMT), la scurt timp după ce decolase de pe Aeroportul Northeast Philadelphia, având ca destinație Missouri. Cauza accidentului nu este încă stabilită, dar condițiile meteo dificile, cu ploi şi vizibilitate redusă, ar putea fi un factor determinant.
Compania confirmă absența supraviețuitorilor
Jet Rescue Air Ambulance, compania mexicană cu licență de operare în SUA, a confirmat că toate cele şase persoane la bord proveneau din Mexic şi că „în acest moment, nu putem confirma existența niciunui supraviețuitor”. Potrivit unui reprezentant al companiei, copilul aflat la bord era o fetiță care urma să fie transportată acasă, în Tijuana. Mama acesteia o însețea în călătorie.
Shai Gold, responsabil cu strategia corporativă la Jet Rescue Air Ambulance, a declarat pentru CNN că echipajul era foarte experimentat, iar aeronava era în stare excelentă de funcționare. „Suntem extrem de şocați de această tragedie. Suntem o companie de frunte care operează anual între 600 şi 700 de zboruri”, a precizat el, adăugând că firma a investit masiv în mentenanța flotei la cele mai înalte standarde internaționale. „Pur şi simplu nu ştim ce s-a întâmplat”, a mai spus Gold.
Zona impactului, puternic afectată
Accidentul s-a produs într-o zonă aglomerată din nord-estul Philadelphiei, unde se află numeroase magazine, blocuri de apartamente şi trafic intens. La locul tragediei au fost trimise echipe masive de intervenție, iar primarul oraşului, Cherelle Parker, a confirmat că mai multe locuințe şi vehicule au fost afectate de explozia cauzată de prăbuşire. „Rugăciunile noastre se îndreaptă către familiile, prietenii şi vecinii celor afectați de această tragedie”, a declarat Parker într-o conferință de presă.
Potrivit martorilor oculari, explozia a fost una de mari dimensiuni, iar resturi ale aeronavei au fost dispersate pe o arie extinsă. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi de martori arată scene de groază, cu rămăşițe umane împreştiate pe străzi şi în locuințele din apropiere. Oficialii federali şi locali au precizat că nu pot confirma încă dacă au existat victime la sol.
Reacția autorităților americane
Președintele american Donald Trump a reacționat rapid pe rețelele de socializare, afirmând că este „atât de trist să vezi un avion prăbuşindu-se în Philadelphia, Pennsylvania. Alte suflete nevinovate pierdute. Oamenii noștri sunt total implicați. Serviciile de urgență sunt deja lăudate pentru profesionalismul de care dau dovadă”.
Accidentul din Philadelphia vine la doar câteva zile după o altă tragedie aviatică petrecută la Washington, unde un avion de pasageri al companiei American Airlines s-a ciocnit în aer cu un elicopter militar în timp ce ateriza pe aeroportul național Ronald Reagan. Acest incident s-a soldat cu 67 de morți.
Investigațiile continuă
Autoritățile federale americane, inclusiv Administrația Națională pentru Siguranța Transporturilor (NTSB), au deschis o anchetă pentru a determina cauza exactă a prăbuşirii avionului medical. Deocamdată, specialiștii nu exclud nicio ipoteză, fie că este vorba de o defecțiune tehnică, fie de condiții meteo nefavorabile.
Până la finalizarea investigației, rămân multe întrebări fără răspuns. Philadelphia se confruntă acum cu o nouă tragedie aviatică, iar familiile victimelor aşteaptă cu durere şi speranță aflarea adevărului despre ce a cauzat această catastrofă aeriană.Tragedie aviatică în Philadelphia: Un avion medical s-a prăbuşit la scurt timp după decolare