Partidul Social-Democrat (PSD) a dat un răspuns despre eventuala candidatură a lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale.
Marcel Ciolacu: Dacă Ponta dorește să candideze, nu va candida din funcția de membru PSD
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a reiterat poziția clară a partidului în legătură cu o posibilă candidatură a lui Victor Ponta:
„Domnul Victor Ponta, dacă dorește să candideze, nu va candida din funcția de membru al Partidului Social Democrat”., spune el.
„Din punctul meu de vedere, am o semnătură pusă pe un acord al coaliției. Noi avem o coaliție de guvernare unde este specificat faptul că domnul Crin Antonescu este candidatul comun al Partidului Social-Democrat, Partidul Național Liberal și UDMR plus minorități. În acest moment, dacă domnul Antonescu nu este candidat (dar e foarte puțin probabil, mai ales după ședința de astăzi a Consiliului Politic Național al Partidului Social-Democrat), înseamnă că nu mai avem o coaliție de guvernare”, a mai spus președintele PSD.
Mihai Ghigiu: Nu există altă variantă decât Crin Antonescu
Mihai Ghigiu, deputat PSD, a declarat că în interiorul partidului nu s-a discutat despre această posibilitate, iar la congresul extraordinar de duminică nu va exista altă variantă decât cea a fostului lider PNL.
„Partidul Social-Democrat, inclusiv Consiliul Politic de acum două săptămâni, a dat un vot pentru candidatul Crin Antonescu. Avem un protocol al alianței cu acest candidat. Nu există, la acest moment (și cu siguranță veți vedea și la congresul de duminică) altă variantă decât Crin Antonescu”, a afirmat Mihai Ghigiu, conform videoclipului postat pe Facebook.
Congres PSD
Congresul extraordinar al PSD va avea loc duminică, în format hibrid, iar singurul punct pe ordinea de zi va fi validarea candidaturii lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. Ghigiu a subliniat că liderii PSD sunt în unanimitate în favoarea acestei decizii și că nu există nicio dezbatere internă pe tema unei posibile candidaturi a lui Victor Ponta.
Întrebat despre poziția PSD în cazul în care fostul premier ar decide să candideze, Ghigiu a evitat un răspuns direct privind o posibilă excludere a acestuia din partid, așa cum sugerase Marcel Ciolacu. În schimb, a reiterat că la întâlnirile recente ale conducerii PSD subiectul nu a fost ridicat de niciun lider al partidului.
„Au fost toți liderii Partidului Social-Democrat prezenți, fie în sală, fie online. Absolut nimeni nu a ridicat subiectul Victor Ponta”, a spus Ghigiu.
„Un vot masiv pentru Crin Antonescu”
Deputatul PSD a respins și ideea unor disensiuni interne privind candidatura lui Crin Antonescu, afirmând că se așteaptă ca votul congresului să fie covârșitor în favoarea acestuia.
„Voturile unanime (n.r., date unui anumit candidat în cadrul congresului), mă iertați, cred că doar la Partidul Comunist, dar sunt convins că vom avea un vot masiv pentru Crin Antonescu. Nu am nicio emoție că va fi un vot masiv, peste 90% pentru Crin Antonescu”, a declarat Mihai Ghigiu.