Teambuilding este cel mai de succes film românesc de după Revoluţie, în ceea ce priveşte popularitatea. Peste 1 milion de români au fost la cinema să îl vadă. Astfel, un regizor concluzionează că acum industria filmului este împărţită între două lumi paralele.
„În publicitate, aveam reclame doar pentru festival. În rest făceai prostii mediocre, dar pentru festival făceai unele care nici nu aveau clienţi, dar le făceai pentru a lua nişte premii. A existat această filozofie la un moment dat, care nu poate fi justificată decât dacă eşti într-o industrie emergentă şi e un pas necesar. Dar faci asta un an doi, iar apoi faci cu clienţi pe bune reclame de premii. Asta e chestia onorabilă de făcut.
La filme nu suntem acolo, aşa mi se pare. Şi sistemul încurajează nebunia asta. Cât timp pui premiile alea drept condiţii de finanţare din banii publici, vei avea oameni care vor face tot posibilul să ia premii, indiferent câţi oameni văd filmele alea. Şi mi se pare că sunt 2 lumi paralele. Avem filme de artă, de festival, care adună împreună 300 de spectatori, şi Teambuilding, care a avut 1,1 milioane. Lumile astea nu trebuie să fie paralele. Poţi face un film bun, dar care să fie văzut şi de public. Vorbim de 1,1 milioane de spectatori în sală. Enorm. Cel mai vizionat film de după Revoluţie. Bravo lor că şi-au găsit o nişă, corporatiştii. Eu nu spun nici că e un film bun, nici că e slab. L-am dat drept exemplu datorită audienţei”, a declarat Bogdan Naumovici la DCNews TV.
Teambuilding a costat în jur de 800.000 euro, dar a adunat încasări de milioane de euro. După câteva săptămâni bune în cinematografe, Teambuilding a intrat pe platformele de streaming.