Directoarea executivă a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a fost prezentă în studioul DCNews unde a dat vești importante despre ce ne așteaptă în această iarnă.
După o perioadă de extreme alternante, între temperaturi minime noaptea și maxime ziua, neobișnuite pentru această perioadă, în următoarele săptămâni vremea va deveni normală pentru această perioadă din an, anunță directoarea ANM.
„Privind în ansamblul următoarelor patru săptămâni, semnalul este acela că ne vom situa undeva în jurul mediilor, atât din punctul de vedere al precipitațiilor, cât și din punct de vedere al temperaturilor, ceea ce înseamnă că am putea avea și câteva episoade cu precipitații și o scădere treptată, firească, a valorilor de temperatură pe măsură ce avansăm în luna noiembrie.”
Fenomenul La Nina, amenințare pentru această iarnă
Florinela Georgescu afirmă faptul că o iarnă grea poate însemna mai multe lucruri. Temperaturile pot fi reprezentate de diferite fenomene meteorologice iar deocamdată este prea devreme pentru a avea o privire amănunțită asupra acestei ierni, deși unele semne sunt acolo.
„Cât despre un prim semnal că vine iarna grea, aici discuția nu este simplă, pentru că trebuie să clarificăm din ce punct de vedere va fi grea. Am putea să fim într-o situație în care regimul de temperaturi să fie unul normal pentru o iarnă în România dar să avem 2 sau 3 episoade de viscol, sau, din contră, să nu avem episoade de viscol dar să fie ger. Atunci discuția despre cât de grea este iarna trebuie să fie mai nuanțată.
Deocamdată este cam devreme pentru astfel de discuții dar da, evoluția vremii în următoarele luni va fi clar influențată de câteva elemente la scară mare. Anume, ce va face oscilația sudică El Nino, dacă intră în faza La Nina, pentru că știm că acest fenomen influențează temperatura medie globală. Un alt factor de interes îl reprezintă activitatea solară. Știm că suntem într-un maxim solar și clar acesta este un element de prognozele pe durată lungă și bineînțeles, ca în fiecare iarnă, depinde și de vortexul polar. Depinde de ce face aerul rece de la pol, dacă stă acolo, la el acasă, sau pătrunde spre sud, spre Marea Mediterană, ceea ce se întâmplă din când în când atunci când avem perioade cu temperaturi și fenomene mai severe.
Pe de altă parte, pentru partea noastră de continent, de mare interes este și ce se întâmplă deasupra câmpiei ruse și în Oceanul Atlantic. Sunt mai mulți factori care sunt luați în considerare în discuția despre cât de grea va fi iarna. Acum discuția proaspăt stârnită este în contextul în care există deja în Siberia un strat consistent de zăpadă depusă. Există teorii conform cărora acest strat, în această perioadă a anului, ar influența evoluția vremii pe parcursul iernii, atât în Europa cât și cât pe continentul European. Este însă o discuție mult prea simplistă, ar fi mult prea ușor să fie acesta singurul factor de luat în considerare”, a conchis directoarea ANM.