În emisiunea #Rezist de la DC News TV, economistul Mircea Coșea a vorbit despre provocările economice cu care se confruntă Europa și, implicit, România, subliniind cum scăderea producției agricole la nivel global a dus la creșterea prețurilor alimentelor în ultimele 14 luni.
Scumpiri la alimente: prețurile au crescut constant în ultimul an
Mircea Coșea a adus în discuție creșterea constantă a prețurilor alimentelor în ultimele 14 luni, explicând că acest fenomen este cauzat de scăderea producției agricole, afectată de schimbările bruște de temperatură la nivel global.
„Apare o problemă pe care, până acum, lumea nu a avut-o în vedere, și anume căderea producției agricole. De 14 luni, conform cercetărilor FAO – FAO este organizația specializată a ONU pe agricultură și industria alimentară – prețurile alimentare cresc, pentru că producția agricolă scade, ca urmare a schimbării bruște a condițiilor meteo în toată lumea, în anumite zone mai mult decât în alte părți.
Aceste probleme creează pentru România, paradoxal, oportunități, dacă cineva ar putea să le folosească. Inteligența guvernamentală trebuie să lucreze aici. Noi, cu energia pe care o avem, cu producția agricolă pe care o avem, putem să devenim importanți”, a spus Mircea Coșea la DC News TV.
Cum ar putea profita România de contextul global actual?
Coșea a explicat că, deși situația este dificilă la nivel global, România are oportunități mari de a-și valorifica resursele agricole și energetice. El a evidențiat necesitatea unui program național de irigații și a valorificării resurselor energetice, afirmând că țara noastră ar putea deveni un jucător important în regiune dacă guvernul ar acționa inteligent.
Specialistul a vorbit și despre blocajele din sectorul energetic, menționând că legea Offshore a fost ținută „la sertar” în România pentru a evita crearea unei concurențe pentru Rusia în Europa.
„De ce până acum lucrurile n-au mers cu energia? Pentru că nu trebuiau să meargă! Cei care sunt pe partea Gazpromului, să zic așa, au menținut legea Offshore în România în sertare ani de zile. Și acum merge foarte greu, pentru că nu trebuie să apară în Europa un concurent al Rusiei! Dar lucrurile se vor schimba încet, încet.
Deci, lucrul ăsta, agricultura, avem nevoie neapărat de un program național de irigație pe termen lung, ca să scăpăm de deșertificare. Toate lucrurile astea creează din România o țară cu mari perspective. Eu sunt foarte încrezător! Dar, trebuie să existe, până la urmă, o înțelegere a unui fapt: nu cei care au sprijin politic trebuie să conducă România, ci cei care au carte și experiență!”, a subliniat economistul.