În cea mai recentă ediție a emisiunii Părinți Prezenți, psihologul Violeta Mihalașcu a discutat despre cum îi afectează pe copii amenințările și manipulările emoționale. Replici precum „Dacă nu vii acum, te las aici!” sau „Dacă nu ești cuminte, te duc la doctor să-ți facă injecție!” pot avea un impact negativ asupra lor.
Ce se întâmplă când părinții își amenință copiii? Impactul emoțional
Amenințările pe care părinții le fac, uneori fără să-și dea seama, pot lăsa urme adânci în mintea copiilor. Replici de genul „Dacă nu ești cuminte, te duc la doctor să-ți facă injecție!” sau „Te las aici!” nu fac decât să creeze anxietate și nesiguranță. Copiii au nevoie să se simtă protejați și în siguranță, iar astfel de cuvinte le pot declanșa frica de a fi abandonați sau pedepsiți, chiar dacă amenințarea nu va fi niciodată pusă în practică.
„Ce consecințe psihologice pot apărea când noi le spunem astfel de cuvinte, astfel de amenințări copiilor?”, a întrebat moderatoarea emisiunii.
„Aș vrea să spun că toate sunt grave și toate ar trebui să dispară încet, încet din parenting, dar parcă asta mi se pare că este cea mai gravă («Dacă nu ești cuminte, te duc la doctor să-ți facă injecție!» – n.r.) pentru că atacă o nevoie de bază a copilului, aceea de a se simți în siguranță. Iar atunci când îl amenințăm că-l lăsăm într-un loc, evident că se va simți părăsit, se va simți în pericol să rămână singur. Deci, nu se va simți în siguranță, pentru că este un copil.
Chiar dacă nu-l lași, amenințarea plutește tot timpul asupra lui. Această anxietate, această grijă că va fi abandonat”, a explicat Violeta Mihalașcu.
Cum pot impune părinții limite într-un mod sănătos?
„Și ce alternative au părinții pentru a impune limite, dar fără să recurgă la astfel de amenințări?”, a întrebat moderatoarea.
„Depinde foarte mult de situația în care se află, dar copiii au nevoie de predictibilitate, de anunțuri repetate, pentru că ei nu înțeleg conceptul de timp, cel puțin când sunt foarte micuți, și atunci au nevoie să fie anunțați.
Trebuie să le înțelegem dificultatea în a face tranziții între activități, adică să încheie o activitate plăcută pentru a trece la una mai puțin plăcută, cum ar fi drumul către casă sau masa și somnul. Și, atunci, e nevoie să înțelegem dificultățile lor și etapele de dezvoltare în care se află și să anticipăm lucrurile acestea sprijinindu-i.
Putem să-i anunțăm de mai multe ori că urmează să plecăm din parc, putem să ajutăm la încheierea activităților: să începem să strângem creta, să punem trotineta pe unde trebuie să o transportăm, ca să-l ajutăm să perceapă mesajul că activitatea de parc se va încheia. Și comunicarea directă, focusată pe lucrurile pe care le dorim și le așteptăm de la copii, este mult mai realistă. Trebuie să-i transmitem ce vrem de la el”, a răspuns psihologul.