În cea mai recentă ediție a emisiunii „Totul despre bani”, analistul economic Adrian Negrescu a discutat despre impactul importului de muncitori străini asupra economiei României, subliniind că mare parte din banii câștigați de aceștia pleacă din țară, fără să contribuie la dezvoltarea economică locală.  

Impactul economic al recrutării muncitorilor asiatici

Importul masiv de muncitori străini are un impact negativ asupra economiei românești, atrage atenția analistul Adrian Negrescu. Aceștia trimit mare parte din veniturile câștigate în țările de origine, fără să contribuie semnificativ la economia locală. Mai mult, prezența lor schimbă dinamica socială, climatul de siguranță și modul în care sunt gestionate taxele și impozitele. 

„Importul acesta de muncitori străini reprezintă un măr otrăvit pentru economia românească, pentru că, dincolo de faptul că aducem niște oameni pentru acest gen de servicii (servicii de livrare mâncare – n.r.), efectele economice sunt, din păcate, negative. Gândiți-vă că acești oameni, din salariile pe care le câștigă, trimit mai mult de 70% din bani în țările lor de origine, nu îi cheltuie aici, adică nu creează plusvaloare din banii pe care îi câștigă aici. 

Mai mult decât atât, creează multiple schimbări ale societății. Vedem, din păcate, în toate celelalte țări occidentale care au urmat acest exemplu – din Franța până în Anglia, în Germania și în toate celelalte economii importante care au importat masiv muncitori străini – cât de mult s-a schimbat societatea, cât de mult s-a schimbat climatul social, siguranța cetățeanului, cât de mult s-au schimbat obiceiurile de consum, cât de mult s-a schimbat inclusiv modul în care sunt plătite taxele și impozitele locale, pentru că acești oameni nu plătesc astfel de lucruri, nu îi interesează ce se întâmplă în țara în care lucrează. Ei nu sunt niște cetățeni care vor să trăiască aici, să se stabilească aici și să își dezvolte aici o viață. Nu! Ei au venit aici să câștige niște bani și să plece înapoi sau să plece spre o destinație unde să câștige mai mult. 

Iar din această perspectivă, plusul economic adus de acești muncitori străini este unul extrem de redus. Noi ar trebui să avem o strategie pentru a readuce în țară muncitorii români din străinătate sau măcar să creăm un program național de reconversie profesională a celor care se află în momentul de față în activitate”, a spus Negrescu la DC News TV.  

Românii cu salariul minim, împovărați cu cele mai mari taxe din Europa

Peste un milion de români muncesc pe salariul minim, iar în loc să li se ofere sprijin pentru a se califica în meserii mai bine plătite, sunt împovărați cu taxe mari. Analistul sugerează că statul ar trebui să investească în programe gratuite de formare profesională, în domenii unde cererea este mare, precum construcțiile.  

„Avem peste 1 milion de oameni plătiți cu salariul minim. De ce nu facem o caravană de pregătire a acestor oameni, gratuit, în meserii cerute de piața forței de muncă – de la lucrători în construcții la lucrători în industriile astea extrem de importante, care țin de Industry 4.0 și care le-ar asigura venituri mult mai mari decât salariul minim pe economie? 

Noi nu avem grijă de muncitorii din România în momentul de față. Dimpotrivă, îi suprataxăm. Le-am pus cele mai mari taxe pe salariul minim din Europa, le punem cele mai mari taxe pe consum, prin inflație, și le luăm mai mult de 60% din banii pe care acești oameni îi câștigă”, a punctat analistul.