Deputatul PNL Cristian Tudor Băcanu a fost invitat la DC News și DC News TV, unde a explicat motivul principal pentru care cererile de viză pentru SUA sunt adesea refuzate. El a vorbit și despre accederea României în programul Visa Waiver.

De ce nu primeau românii vize pentru SUA? Principalul motiv

Jurnalistul Val Vâlcu a adus în discuție problema vizelor, precizând că, în următoarele două-trei săptămâni, va fi evaluată relația cu Statele Unite. Între timp, autoritățile, împreună cu ambasadorul, îi sfătuiesc pe cei care au vize de intrare în această țară să le reînnoiască. 

Cristian Tudor Băcanu, deputat PNL, a explicat că în Statele Unite există o lege clară care reglementează ridicarea vizelor, iar unul dintre criterii este scăderea ratei de respingere a cererilor sub 3%. El a subliniat că, deși România este un partener important al SUA, schimbarea acestei legi nu este o opțiune simplă. 

„La americani e destul de simplu. Ei au o lege care reglementează criteriile care stau la baza ridicării necesității obținerii de vize pentru cetățenii unui stat sau altul și e foarte important pentru ei, în baza acestei legislații, să scazi rata de respingere, a celor care aplică, sub 3%.  

E un criteriu obiectiv și e destul de greu pentru Statele Unite ale Americii, chiar dacă sunt partenerii și prietenii noștri, să-și modifice legislația pentru România. Nu funcționează așa lucrurile. (…) Noi am avut acum 2-3 ani o rată de respingere de 18% și, după pandemie, în special, această rată a crescut foarte mult”, a spus Cristian Tudor Băcanu la DC News TV. 

România, sprijinită de SUA în efortul de a accesa programul Visa Waiver

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver, iar sprijinul oferit de partenerul său strategic a fost clar și vizibil pe tot parcursul, potrivit deputatului PNL.  

Programul Visa Waiver (VWP) permite cetățenilor din țările participante să călătorească în Statele Unite pentru turism sau afaceri, fără a avea nevoie de viză, pentru sejururi de până la 90 de zile. 

„Ceea ce e însă foarte interesant este că partenerul nostru strategic a luat o decizie, și anume decizia de a sprijini România în demersul nostru de a intra în programul Visa Waiver, iar acest lucru s-a întâmplat și s-a văzut.  

A existat o campanie realizată de către Statele Unite, prin Ambasada lor din București, împreună cu anumite instituții din România, inclusiv Ministerul de Interne, de pildă, prin care au fost invitați toți cei care aveau vize să ceară reînnoirea, pentru că e clar că, odată ce ai viza, e aproape imposibil să fii respins atunci când soliciți o nouă viză. Pe de altă parte, cred că s-a comunicat mult mai bine cum și cine trebuie să aplice. 

Și statul român a lucrat destul de mult… A rezolvat o problemă la care nu ne-am gândit: existau imobile unde mii de cetățeni aveau domiciliu, pentru că la noi există o breșă legislativă – nu exista o limită a numărului de persoane care puteau să-și facă o carte de identitate pe o anumită adresă. Undeva în sectorul 3 era un apartament unde erau peste 10.000 de astfel de cetățeni. Era un caz celebru în Iași, unde erau tot în jur de 10.000, iar în altă parte erau 6.000”, a explicat Băcanu.