În cadrul emisiunii „DC Conducem” de la DC News TV, Titi Aur, expert în conducere defensivă, a analizat accidentul în care a fost implicată ministrul Familiei, Natalia Intotero, aflată pe bancheta din spate a mașinii în momentul impactului.
Titi Aur, analiza accidentului de pe DN7
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost implicată marți, 27 august, într-un accident rutier pe DN 7, în localitatea Racovița, județul Vâlcea. Autoturismul în care se afla s-a răsturnat în urma unui impact violent cu un alt vehicul. Natalia Intotero a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea pentru investigații medicale.
„Din păcate, toți suntem expuși pericolelor de pe șosea, inclusiv membrii Guvernului – prim-ministrul Ungariei și Lucian Bode, pe când era ministru al Transporturilor – au fost implicați de multe ori. Deci, oricine poate fi afectat de acest flagel.
Accidentul în care a fost implicată o doamnă ministru, în timp ce se afla în mașină, s-a produs fără ca vehiculul în care se afla aceasta să aibă vreo vină. Nu au greșit cu nimic: mașina era în regulă, șoferul, SPP-ul, centura de siguranță – totul era conform regulilor”, a spus Titi Aur la DC News TV.
Mașina în care se afla Natalia Intotero s-a răsturnat în șanț
„Totuși, din punctul meu de vedere, au contribuit două aspecte: 1. lipsa de pregătire a șoferiței care a lovit mașina – nu a acordat prioritate, nu a fost atentă – un șofer nepregătit a produs accidentul, nu intenționat, dar nu știa cum să circule; și 2. infrastructura, așa cum am mai discutat, mașina SPP-ului, în care era ministrul, s-a răsturnat într-un șanț foarte periculos – unul dintre acele «ziduri ale morții» de pe marginea drumurilor din România.
Mașina s-a răsturnat foarte aproape de un cap de pod. Norocul a fost că au suferit doar din cauza răsturnării, nu și din cauza unei opriri în acel pod”, a conchis expertul în conducere defensivă.