Într-un interviu cu jurnalistul Val Vâlcu, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a discutat despre braconaj și furtul de lemn, dar și despre măsurile necesare pentru a preveni aceste infracțiuni.
„Trasabilitatea este extrem de importantă. În România, avem acest sistem SUMAL (Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos), pe care nimeni altcineva nu îl are în lume. Cu alte cuvinte, asigurarea trasabilității lemnului, de la momentul exploatării și până ajunge în fabrică, chiar dacă a trecut prin alte trei depozite, nu-i deloc puțin lucru. Însă, nu este nici suficient pentru că hoții de lemne găsesc mereu instrumente, indiferent câtă legislație scrii și cât de tare complici lucrurile, atenție, și pentru cei cinstiți”, a declarat ministrul.
Hoții de lemn vs. afacerile cinstite
Hoții de lemn reprezintă o problemă gravă, iar măsurile luate pentru a-i combate trebuie să fie eficiente, fără a pune piedici inutile celor care respectă legea. Deși sistemul SUMAL asigură trasabilitatea lemnului, el nu este suficient pentru a împiedica infracțiunile. Ministrul Mediului a subliniat importanța unui echilibru între reglementări stricte și menținerea competitivității firmelor românești.
„Și la braconaj, și la furt de lemne, 99% respectă regulile și 1% nu le respectă. Și pentru acel 1% care nu le respectă, eu le fac viața grea și celorlalți 99%. Prin urmare, atunci când luăm decizii de suprareglementare, de sarcini în plus, de oameni noi pe care trebuie să-i angajezi să mai facă o operațiune, să mai măsoare ceva, trebuie să ne gândim bine înainte. Trebuie să păstrăm și competitivitatea firmelor românești și, chiar dacă sunt ministrul Mediului, nu pot să nu mă gândesc și la acest lucru”, a declarat Mircea Fechet la DC News TV.
„Însă vă dau un exemplu, dincolo de lucrurile despre care am mai vorbit și pe care le facem deja. La hărțile satelitare – să prinzi hoții din satelit – deja lucrăm. Au trecut 4-5 luni din cele 13 luni de contract până când e gata acel sistem. La punctele de monitorizare video inteligente, camere video care văd dacă ai lemne sau nu în mașină, care îți văd numărul de înmatriculare, care se duc și citesc în SUMAL și dau alerta dacă e cazul, contractul e atribuit. Se lucrează deja la acest sistem”, a continuat oficialul.
Câți hoți de lemne au fost prinși în ultimul an?
Întrebat câți hoți de lemne au fost prinși în ultimul an și cum este posibil ca furtul de lemn să fie considerat doar contravenție, oficialul a răspuns:
„Să ne înțelegem, furtul de lemne e cu totul altceva. Însă legea spune că, atunci când încarci o mașină cu lemne, tu ești obligat să respecți anumite reguli, în urma cărora ești sancționat contravențional. E ca centura la mașină”.
„Vă mai spun o chestie: hoții de lemne, de foarte multe ori, sunt golani până la capăt. Ei nu mai umblă cu SUMAL-ul să ne păcălească… Ei nu mai intră în SUMAL. Pe aia ori îi prinzi, ori nu-i prinzi. (…) Șmecherii își făceau calculul, știau că sub 10 m³ nu le confiști camionul, nu e infracțiune, nu au dosar penal. Cum făceau, cum nu făceau, toate erau în limită. Și am coborât acel prag, pentru că mult lemn se fură și cu dubița”, a continuat Fechet.
Linie fină între contravenție și infracțiune
Ministrul Mediului a atras atenția asupra respectării stricte a normelor, avertizând că orice transport care depășește cu mai mult de 20% cantitatea declarată în acte va atrage consecințe severe.
„Și am zis așa: ai mai mult de 20% peste cât ai în acte? Indiferent dacă tu spui că transporți 2 m³ sau 40 m³, dacă te-am prins cu un procent de bun simț – încarci bușteni, totuși, pe care îi măsori folosind niște instrumente, nu e farmacie – dar, dacă ai mai mult de 20%, dosar penal, confiscat camion, dubiță, ce ai tu…
Și să știți că hoții, astăzi, nu se mai sperie nici de sancțiuni contravenționale, nici de dosare penale. Unii zic: «Fă-mi dosar penal, că nu mă interesează! Stau trei ani până când obțin o clasare, o achitare, o condamnare… în timpul ăsta mă duc la furat în continuare»”, a mai spus ministrul Mediului.