Într-un interviu pentru DC News, Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) a vorbit despre cazul Pantelimon – un scandal major în care două doctorițe de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București au fost acuzate de omor calificat cu premeditare după moartea unui pacient. 

Marți, 20 august, cele două doctorițe, arestate preventiv în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon, au fost eliberate din arest după ce Curtea de Apel a admis cererea lor. 

Sistemul sanitar românesc încă își caută „leacul”: 30 de ani de birocrație și lipsă de reforme

Problemele actuale din sistemul de sănătate din România sunt, conform președintelui COPAC, rezultatul a trei decenii de reforme incomplete și de birocrație excesivă.  

Acesta a evidențiat impactul negativ al lipsei de digitalizare, care obligă personalul medical să se concentreze mai mult pe completarea documentelor pe hârtie, în detrimentul îngrijirii pacienților. 

„Este exact punctul culminant al unui sistem de sănătate care 30 de ani a fost imperfect, nereformat, super birocratizat, iar efectele se văd în profesioniștii care lucrează în sistemul de sănătate și în pacienții care beneficiază de el. 

Vedem ce probleme mari cauzează faptul că încă trebuie să umblăm cu foile de hârtie după noi și să scriem 24/24 pe foi, care pot fi schimbate, modificate, pot fi o dovadă sau nu pot fi o dovadă. Ele oferă incertitudine pentru toată lumea – pacienți, aparținători, justiție…  

Avem nevoie de digitalizare pentru a scăpa de toată munca, făcută de multe ori de asistentă sau de medici, ce-i pune mai mult să facă hârtii decât să stea la capătul bolnavului”, a spus Radu Gănescu la DC News.  

El a continuat: „Cum să faci o legislație corectă, dacă în 15 ani ai 15 miniștri? Cine ar putea să o ia de la cap și să o ducă la coadă?”.  

Ministrul „împins pe scări”, țap ispășitor în scandalul medical

Când Val Vâlcu a ridicat problema găsirii unui țap ispășitor în acest caz, sugerând că ministrul a fost cel vizat, președintele COPAC a intervenit și a afirmat: 

„La fiecare scandal din sistemul de sănătate cade câte un ministru, iar dacă lucrurile se întâmplă ca în cazul Giulești, câte o asistentă. (…) În sistemul de sănătate sunt foarte multe probleme și cred că le-am discutat în mass-media, începând de la medicamente, studii clinice, programe naționale, protocoale și multe alte lucruri. Sunt foarte multe probleme. Dar, dacă de fiecare dată ne blocăm în a da un vinovat, a-l scoate pe tavă, nu am reușit în acești 30 de ani să mergem mai departe”.  

„De fapt, este o tehnică de manipulare – a țapului ispășitor. L-am găsit pe unul, l-am scos vinovat, l-am aruncat mulțimii și avem impresia că am depășit acea problemă. Însă, ne trezim peste o vreme cu exact aceeași situație”, a intervenit Vâlcu.