Președintele CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a transmis la DC News TV că noua lege a pensiilor nici nu va rezolva inechitățile din sistem, nici nu va aduce economii la buget. Potrivit șefului de sindicat, finanțele vor fi împovărate cu 45-50 miliarde lei în mod permanent odată cu finalizarea procedurii de recalculare.

Scopul inițial al legii pensiilor

„Această nouă lege a pensiilor trebuie să rezolve discrepanțele care s-au creat din 2010 încoace, în principal până în 2020, prin vestitul coeficient de corecție. Practic, două persoane care aveau aceeași salarizare, aceleași condiții de muncă, doar pentru că ieșeau la pensie în an diferiți beneficiau de un coeficient de corecție diferit, care pleca de la zero și care ajungea până la 1,41 pentru cei din prezent.

Noul sistem elimină acest coeficient de corecție. Dintr-un motiv aș spune eu populist s-a introdus un alt factor de discriminare, acea bonitate care se dă pentru numărul de ani munciți efectiv peste 25 de ani. Se oferă 0,25, 0,5 sau un punct pe diferitele tranșe de câte cinci ani”, a explicat Bogdan Hossu la emisiunea Totul despre bani moderată de Mihai Ciobanu.

Cei cu pensii mari vor beneficia cel mai mult de măriri

„Deși scopul declarativ al decidenților politici era ca aceste bonusuri să fie în ajutorul pensiilor mici, o să constatăm că majoritatea beneficiarilor vor fi cei cu pensia mare. Va fi o creștere a substanțială a cheltuielilor cu pensiilor, estimatul nostru este că trebuie 20 mld. lei, bani care vor da pentru totdeauna.

La fel și cu bonitatea care, odată dată, va rămâne permanent. Estimatul nostru este că masa necesară de bani pentru pensii va crește cu 45-50 mld. lei anual. Să ținem cont că nu există nici o modificare nici a sistemului de formulă de calcul la colectare, nici o îmbunătățire a numărului de contribuabili”, a adăugat președintele de sindicat.

Situația pensiilor din România. Peste 30% dintre vârstnici trăiesc în sărăcie

Pensia minimă garantată în România pentru anul 2024 este de 1.281 lei lunar. Aceasta este o sumă de bani acordată lunar pensionarilor cu pensii mici, pentru a le asigura un nivel minim de trai.

Pensia medie în România a crescut în ultimele trei luni ale anului trecut comparativ cu perioada similară din 2022. Pensia medie lunară a fost de 2.125 lei, determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari.

În ceea ce privește sărăcia în rândul vârstnicilor, aproximativ 35% dintre vârstnicii români peste 65 de ani trăiesc în sărăcie extremă, față de o medie europeană de 8.3%. Din nefericire, din declarațiile lui Bogdan Hossu, legea pensiilor nu va ridica nivelul de trai al pensionarilor cu venituri foarte mici.