Diplomatul Mihail Dobre și jurnalista Oana Stănciulescu au discutat la emisiunea #Rezist de la DC News TV despre reacția Occidentului la infracțiunile comise de Federația Rusă din 2008 încoace, care au culminat cu războiul de agresiune împotriva Ucrainei început în 2022.
Au greșit occidentalii?
„Au greșit atunci Uniunea Europeană și NATO când s-au uitat în partea cealaltă la invazia Crimeii? Dacă ar fi reacționat altfel atunci poate că nu am fi ajuns în această situație?”, au fost întrebările adresate de jurnalista Oana Stănciulescu.
„Sunt foarte mulți analiști de relații internaționale care spun că noi, comunitatea democratică de națiuni, ar fi trebui să fi văzut comportamentul Rusiei încă din 2008 când au profitat de câteva gafe ale președintelui georgian Miheil Saakașvili. Nu uitați că nu au intrat doar în zona pe care o acuzau că este o zonă cu populație rusă și se proclamă republică separatistă. S-au dus dincolo, pe teritoriul Georgiei. Nimic nu le permitea să intre pe teritoriul Georgiei ca stat independent și suveran”, a explicat fostul Ambasador al României la Vatican.
Relația UE – Rusia înainte de invadarea Crimeii
„Uniunea Europeană a încercat să dezvolte relații normale cu Rusia pentru că s-a așteptat ca Rusia, după dispariția URSS, să fie un stat normal. Statul normal respectă regulile. Nu e vorba doar de UE, fiindcă Rusia a fost admisă în G8. Rusia nu era de G8, fiindcă vorbim de cele mai puternice state din punct de vedere economic.
S-a făcut acest gest pentru a-i da sentimentul de participare, pentru a-i hrăni orgoliul de mare putere, pentru a o ține într-o formă de cooperare, cu atât mai mult că era profitabilă pentru toți partenerii noștri din Occident, ținând cont de resursele enorme de care Rusia dispune. UE a dezvoltat relații cu Rusia, după care s-a făcut un fel de parteneriat strategic”, a adăugat Mihail Dobre.