Mihai Leu este un nume cunoscut în lumea sportului românesc, fiind campion mondial la box și campion național la raliuri. Într-un interviu acordat lui Florin Răvdan la DC Sport, sportivul a vorbit despre condițiile de antrenament și modul în care se desfășurau lucrurile când acesta a început să practice boxul față de astăzi, în era tehnologiei.
Condițiile de antrenament de pe vremea lui Mihai Leu
“Aș vrea să vorbim un pic și de condițiile de antrenament și despre modul în care se desfășura sportul când v-ați apucat dvs. față de cum se desfășoară el astăzi. E clar că condițiile au crescut, condițiile de antrenament, tehnologia ajută foarte mult acum. Când v-ați apucat, cum era? Cum arăta o sală de box atunci?” a întrebat Florin Răvdan.
“Erau alte condiții, bineînțeles că nu se compară cu ce este acum. Dar să știi, eu cred că sport, la vremea respectivă se făcea destul de mult, adică nu erau cele mai bune condiții, dar erau foarte mulți tineri care făceau sport, era o concurență mult mai mare și fiind concurență, normal că fiecare dintre cei care își doreau să câștige erau mai buni. Și cred că asta a ajutat sportul extrem de mult.” a explicat Mihai Leu.
Performanțele sportive ale României în trecut și prezent
Mihai Leu a adus în discuție și rezultatele pe care le-a obținut România la competițiile internaționale de-a lungul timpului, subliniind diferența dintre perioada în care el activa și cea de acum.
“Chiar am văzut astăzi, a postat cineva pe Facebook faptul că la Olimpiada de la Los Angeles, România a fost pe locul doi pe națiuni, asta spune extrem de multe. Din păcate, acum suntem mult, mult în spate și normal că se vede că nu s-a făcut ce trebuia pentru sport.” a mai spus Mihai Leu.