Într-un interviu acordat emisiunii Părinți Prezenți de către psihoterapeutul și psihosexologul, Mona Spânu, perspectiva a fost cu privire la importanța abordării subiectului sexualității în familie. Psihosexologul a subliniat că educația sexuală începe încă de la naștere, implicând o comunicare deschisă între părinți și copii. Într-un context în care subiectul este tot mai căutat online și în viața de zi cu zi, Mona Spânu a evidențiat necesitatea unei abordări treptate a înțelegerii diferenței dintre sex și sexualitate.
“Bună, Mona și mulțumesc că ai acceptat invitația la Părinți Prezenți.” a deschis conversatia Loredana Iriciuc.
“Bună și mulțumesc pentru invitație. Este un subiect foarte important și îmi pare bine că pot să discut și să dezvolt acest subiect, pentru că este foarte căutat în mediul online și nu numai, în viața de zi cu zi, acest subiect. Mai ales tuturor ni se întâmplă să avem momente când ne este nepotrivit, momentul în care să vorbim despre sex și atunci este important să cunoaștem cu toții când, dar mai ales cum să vorbim despre acest lucru.” a transmis Mona Spânu.
“Și asta voiam să te întreb prima dată, care e momentul potrivit să începem această discuție cu copiii, de la ce vârstă și cum?” a întrebat moderatoarea.
“În general se consideră că educația sexuală începe în momentul în care ne naștem. Adică fix de atunci părinții și copilul intră într-un mod de comunicare despre propriul corp. Sexualitatea este văzută ca o dinamică a vieții noastre, adică este foarte important să ne dăm seama că nu se raportează doar la ideea de act sexual în sine. Da, ține de dinamica dintre noi, de relația dintre oameni, de multe lucruri care parcă nu sunt înțelese suficient de mult. Și atunci da, este un proces complex care trebuie urmat cu pași mici și îndelung de mult timp, până când copilul devine adolescent să înțeleagă ce înseamnă sexualitatea. Mai mult decât atât, chiar și adulții în ziua de astăzi se întâmplă să nu cunoască foarte bine în acest sens, diferența dintre sex și sexualitate este destul de mare, adică actul în sine, actul sexual prezintă ceva, iar sexualitatea reprezintă totalitatea comportamentelor, emoțiilor, modul în care ne raportăm noi la interiorul nostru. Și atunci nu se mai vorbește doar despre actul în sine, ceea ce este foarte greu în zilele noastre să ne dăm seama cum și când.” a răspuns psihosexologul Mona Spânu.
“Mai important este să ne dăm seama cum decât când, având în vedere că se face încă de când copilul se dezvoltă. Și cum anume să facem treaba asta, este foarte important ca atunci când copilul este mic și îl ducem, evident, să-i facem băița și începem de atunci uite, spălăm, părțile corpului, nu spunem popular, spunem încă de atunci, dacă se poate și cunoaștem acest termen, că vorbim despre penis și despre vulvă. Da, și atunci ne este mai ușor și nu mai suntem așa stânjeniți nici când vine momentul potrivit să le spunem copiilor adolescenți, despre treaba asta și pur și simplu este ceva natural. La fel cum vorbești despre brațe, cap, picioare și tot așa.” a adăugat aceasta.