În cadrul interviului acordat emisiunii „Ce se întâmplă” cu Răzvan Dumitrescu, Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a clarificat și problema discrepanțelor de pensii în România. Ministra a subliniat că aceste inechități au avut cauze complexe, precum variatele legi de pensionare și perioadele distincte de cotizare. Explicând modificările aduse de noua lege a pensiilor, Simona Bucura-Oprescu a asigurat că aceasta va elimina disparitățile semnificative dintre pensionari, creând astfel un sistem mai echitabil.
“Haideți să vorbim totuși despre legea pensiilor. Mă întorc puțin, pentru că e foarte important să vă întreb un lucru. Existau categorii care ziceau așa: am lucrat, să zicem, în același domeniu, oțelărie, am ieșit la pensie 90, am o pensie x. Altul care a ieșit acum 7 ani are o pensie mult mai mare, deși a lucrat tot atât ca mine și în aceleași condiții de muncă. Înțeleg că aici s-a rezolvat. Adică nu vor mai fi aceste discrepanțe?” a întrebat Răzvan Dumitrescu.
“Nu. Fiindcă aceste discrepanțe proveneau în primul rând din cauza faptului că s-a ieșit la pensie pe legi diferite, cu stagii de cotizare diferite. Adică avem români care au ieșit la pensie pe legea 27 pe 1966, avem români care au ieșit la pensie pe legea trei pe 1967 ș.a.m.d. Acum aveam în aplicare legea 263 pe 2010. Aceste legi au avut atât stagiu minim, cât și stagiu complet de cotizare diferite dintre femei și bărbați. Apoi am mai avut și acel indice de corecție care a dus în funcție de momentul în care a ieșit la pensie, pe unii i-a favorizat, pe alții i-a defavorizat.” a răspuns Simona Bucura-Oprescu.
“Acum veți constata, dacă ne-am uita împreună pe calcule, veți constata că atât între femei și bărbați, fiindcă au fost, aveam legi la care stagiu complet de cotizare pentru un bărbat era 35 de ani, pentru o femeie era 30 de ani. Atunci erau favorizate femeile în funcție de momentul ieșirii la pensie. Din păcate aveam discrepanțe foarte mari între pensionari. Pe noua lege, formula noii legi, va elimina aceste inechități.” a adăugat Ministra.