În cadrul un interviu acordat lui Tudor Curtifan pentru DCNews, Cătălin Podaru, CEO al Leviatan Design, aduce în prim-plan experiența sa la Autodesk 2023, o conferință de amploare care a adunat peste 2700 de companii reprezentante ale industriei. Cătălin Podaru împărtășește entuziasmul generat de participarea la acest eveniment de anvergură, descriindu-l ca pe o scenă globală a inovațiilor în domeniul construcțiilor. CEO-ul dezvăluie cum acest eveniment a fost, pentru el și echipa sa, echivalentul unui „concert rock”, unde soluțiile și tehnologiile noi au fost adevărate vedete în revoluționarea construcțiilor la nivel mondial.
“Domnule Podaru, detalii despre ediția din acest an, cum a fost Autodesk 2023?” a întrebat Tudor Curtifan.
“În primul rând, noi ne bucurăm că am avut șansa, împreună cu GRAITEC să participăm la o conferință atât de importantă unde, cum spuneam, au fost peste 2700 de de companii reprezentante acolo.O conferință foarte mare, totul având loc într-un într-un singur complex și ne-am bucurat că am putut să participăm și să ieșim cumva în expunerea asta internațională pentru a avea pe de o parte o referință, a afla lucruri noi, a cunoaște oameni noi și ce fac alți oameni în domeniul ăsta al construcțiilor, asta pe de o parte, iar pe de altă parte ne-am bucurat că am putut să să experimentăm direct un astfel de eveniment, care pentru noi, pe alocuri a fost ca un concert rock în care să zic rockstar-ul reprezintă soluțiile și tehnologiile noi care vin să revoluționeze domeniul ăsta atat de important în momentul ăsta pe planetă, și anume domeniul construcțiilor.” a povestit Cătălin Podaru.
“Într-adevăr, în cadrul conferinței au fost pe de o parte foarte multe conferințe, curse, prezentări de soluții, de aplicații concrete, a soluțiilor, softul în domeniul constructor și de asemenea am avut șansa unei expoziții foarte mari unde furnizorii de soluții software sunt furnizorii de platforme colaborative și de management, dar și producători de soluții hardware precum Meta cât și alții au venit și au arătat cum sunt aplicate în domeniul construcțiilor toate acestea integrate și cu beneficii foarte mari. Pe de o parte avem partea de software, am văzut soluții de realitate augmentată, am văzut soluții cât și aplicații pentru scanarea, LIDAR a mediului construit și cum toate aceste date sunt procesate în platforme colaborative, astfel încât să ne poată să ne dea informații corecte și aproape în timp real despre procesul de proiectare cât și execuție. Lucrurile astea chiar ne-au bucurat și am avut șansa să interacționăm direct, să punem întrebări, să vedem care sunt ultimele tendințe în domeniul construcțiilor, cât și să să vedem modalități diferite de aplicare pe alte continente, a acestor soluții.” a mai adăugat acesta.