Aceasta a spus, atunci, că 23 de terase de pe litoral, față de peste o sută câte erau în anii anteriori, sunt construite ilegal în acest sezon estival, operatorii respectivi urmând să le ridice în termen de cinci zile de la notificările finale pe care le-au primit.
Diana Buzoianu a închis activități pe plajă, a transmis că legea trebuie respectată și a spus că regulile sunt aceleași pentru toată lumea.
Numai că situaţia pare să nu fi fost chiar atât de drastică. Alin Bucur, investitor pe plaja Caelia din Mamaia, spune că un operator căruia i s-a transmis că va fi demolat în 5 zile pentru că nu funcţiona în legalitate, a reuşit să facă imediat rost de toate avizele. O situaţie complet diferită de cea de la plaja Caelia, spune Alin Bucur, unde odiseea actelor trenează de câţiva ani.
"Fac un apel public acum. Mă bucur că s-au găsit soluţii pentru anumite sectoare şi anumiţi operatori de plajă, dar am observat că în această ţară, numită România, care se vrea membră UE, trebuie să ai nume cu dedicaţie. Dacă ne uităm puţin în timp, acum 2-3 săptămâni, doamna ministru al Mediului, Diana Buzoianu, care se bate cu pumnul în piept că vrea să fie totul legal, împreună cu directorul ABA-DL, Stelică Hagi, s-au deplasat în Mamaia şi au făcut un reportaj cu toate televiziunile, în care anunţau că în termen de 5 zile vor demola o plajă. Alta, nu a mea. Că nu au respectat nu ştiu ce, că nu au acorduri, că nu au acte.
Ce să vedeţi, stupoare. În 5 zile, au apărut şi acorduri, şi avize, şi autorizaţie nouă de construcţie, şi s-au rezolvat toate problemele. Păi care e diferenţa faţă de mine? Vii şi spui că că e ilegal, că nu au acordul tău, că nu au avize, că nu au autorizaţie, că în 5 zile trebuie să demoleze... Au apărut doi deputaţi şi au zis că un club e numărul 1, au apărut şi 2 jurnalişti şi au spus că e o plajă veche şi că trebuie să funcţioneze.
Îi întreb şi eu pe acei doi deputaţi şi pe acei doi jurnalişti cât mă costă să îmi facă şi mie reclamă din asta, să mi se aplice şi mie această variantă. În nici măcar 5 zile să apară toate... Eu mă chinui de doi ani să iau avizele. În 3 zile au apărut acolo. Vă daţi seama ce putere trebuie să ai să faci toate lucrurile astea?", a declarat Alin Bucur la interviurile DC News.