Cum vor Ilfov și Teleorman să reducă numărul de accidente

Ce face Consiliul Județean Teleorman pentru a spori siguranța rutieră?

Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, Mircea Dumitrescu, a zis că siguranța rutieră nu înseamnă doar drumuri mai bune, ci și educație și prevenție. Invitat la dezbaterea DC Media Group „Educația rutieră, disciplină obligatorie indiferent de vârstă”, acesta a vorbit despre proiectele aflate în pregătire și despre rolul pe care autoritățile locale îl au în reducerea numărului de accidente.

Un proiect prin care toate trecerile de pietoni de pe drumurile județene și comunale vor fi modernizate și semnalizate mai vizibil

„Pornind de la ceea ce a spus domnul Cazanciu mai devreme, vreau să vă spun că, din punct de vedere legislativ, a fost reglementată implicarea autorităților locale, astfel încât toate drumurile județene și comunale să poată beneficia de elemente de siguranță, cel puțin în ceea ce privește trecerile de pietoni.

În acest sens, există o legislație, iar noi am demarat un proiect pe care sperăm să îl punem în aplicare în perioada următoare, prin care toate trecerile de pietoni să fie semnalizate corespunzător, cu niște culori care să iasă mai bine în evidență.

În același timp, legislația ne obligă ca acestea să fie iluminate și, nu în ultimul rând, să existe elemente de semnalizare sonoră pentru persoanele cu dizabilități, astfel încât acestea să știe că se află în apropierea unei treceri de pietoni. Autoritățile locale trebuie să pună un accent mai mare pe prevenție, iar rolul lor este să asigure o infrastructură pe care oamenii să poată circula în siguranță”, a zis Mircea Dumitrescu la DC News.

Din punctul de vedere al infrastructurii, județul Teleorman a recuperat o mare parte din decalaje

Vicepreședintele Consiliului Județean a atras atenția că infrastructura este doar una dintre componentele siguranței rutiere. La fel de important este comportamentul participanților la trafic.

„În ceea ce privește Consiliul Județean Teleorman, suntem în situația în care putem afirma că, din punctul de vedere al infrastructurii rutiere, stăm acceptabil. Mai avem puțin și aproape toți cei 822 de kilometri de drum județean vor fi asfaltați. Avem unele drumuri chiar la un standard foarte ridicat, pe care se poate circula în condiții foarte bune, însă mai sunt multe lucruri pe care avem obligația să le facem.

Evident, autoritățile locale au un rol important în prevenirea accidentelor rutiere. Siguranța rutieră este rezultatul interacțiunii dintre infrastructură, autovehicul și factorul uman.

Cu toții facem eforturi. Autoritățile locale trebuie să asigure o infrastructură corespunzătoare, producătorii de autovehicule încearcă să îmbunătățească elementele de siguranță ale mașinilor, însă rămâne factorul uman, care este cel mai greu de schimbat.

Așa cum spuneau și vorbitorii de dinaintea mea, este o chestiune care trebuie să înceapă încă din ciclul primar, dacă nu chiar în familie, și să continue pe tot parcursul procesului educațional.

Cu ceva timp în urmă îl urmăream pe domnul Titi Aur, care spunea că educația rutieră este un proces ce nu trebuie să se încheie odată cu obținerea permisului de conducere. Trebuie să învățăm permanent. Toată lumea trebuie să evite condusul agresiv și să renunțe la teribilism, pentru că statisticile arată că cele mai multe accidente sunt provocate de teribilism și neatenție la volan, în special în rândul tinerilor”, a mai zis Mircea Dumitrescu. 

„Sigur că și persoanele în vârstă sunt expuse riscului de a produce accidente, însă cred că cele mai multe se înregistrează în rândul tinerilor, care nu au reușit să parcurgă suficient această etapă de educație în procesul de învățământ.

În ceea ce privește siguranța rutieră și implicarea autorităților locale, eu cred că orice autoritate locală poate contribui la prevenție și la instruirea copiilor prin diverse forme. Chiar dacă nu direct, măcar indirect, prin filme, afișe, pliante și orice alte materiale pe care o autoritate locală le poate finanța, astfel încât să vină în sprijinul Inspectoratului Școlar și al Ministerului Afacerilor Interne și să contribuie la desfășurarea unor programe de educație rutieră pentru copii și tineri, pe tot parcursul procesului de învățământ”, a zis Mircea Dumitrescu, vicepreședinte al Consiliul Județean Teleorman, a participat la dezbatererea DC Media Group ”Educația rutieră, disciplină obligatorie indiferent de vârstă”.

 

De ce au ajuns drumurile din Ilfov mai aglomerate decât multe bulevarde din București. Plan pentru șoferi

 
 

Invitat la dezbaterea DC Media Group „Educația rutieră, disciplină obligatorie indiferent de vârstă”, Cătălin Badea, șef serviciu în cadrul Direcției de Investiții și Administrare a Drumurilor Județene Ilfov, a explicat că situația din teren este mult diferită față de statisticile oficiale.

„În Ilfov avem 540.000 de locuitori, în teorie. În realitate, sunt de două ori mai mulți cetățeni. Ilfov s-a transformat, în ultimii 8 ani, într-o zonă de reședință pentru foarte mulți dintre locuitorii Bucureștiului. Transportul public metropolitan nu a reușit să țină pasul cu ritmul construcțiilor rezidențiale. Prin urmare, majoritatea familiilor dețin două sau trei mașini.

Automat, densitatea de trafic a crescut. Pe lângă acest aspect, datorită investițiilor majore care se fac în Ilfov, în infrastructură, valorile de trafic greu au crescut exponențial. Drumurile județene, comunale, proiectate inițial pentru trafic ușor și viteze reduse preiau acum valori de trafic de bulevard urban, mai ales la orele de vârf”, a zis Cătălin Badea, șef serviciu în cadrul Direcției de Investiții și Administrare a Drumurilor Județene Ilfov, în dezbaterea DCNews „Educația rutieră, disciplină obligatorie indiferent de vârstă”. 

Care sunt măsurile necesare pentru creșterea siguranței rutiere?


Care sunt măsurile necesare pentru creșterea siguranței rutiere? 

Răspunsurile, în dezbaterea video:

Continuă explorarea

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57