După ce aproape 2000 de contracte determinate pentru muncitorii de la Complexul Energetic Oltenia vor expera la 1 aprilie, aceștia nu vor avea ce să pună pe masă copiiilor. Asta în contextul în care județul Gorj nu le poate oferi prea multe. Ce le rămâne de făcut lucrătorilor din termocentrale și celor din exploatare aflați din reportajul DCNewsTV.
„Din efectivul nostru de 7.000 de oameni în producție, aproape 2.000 vor pleca acasă. Întâi 1.400 și după care vor continua și ceilalți să fie dați afară, practic să nu le mai fie prelungite contractele de muncă pe perioadă determinată.
Dacă în zona de producție nu mai avem cu cine funcționa, cu siguranță vom ajunge să închidem această companie și vom ajunge în situația critică de blackout energetic. Nu cred că ne permitem asta, indiferent din ce unghi am privi problema: că privim din unghi financiar, că privim din unghi energetic, că privim din unghi social.
În toate aceste iterații, ca și situații, dacă le putem spune așa, noi trebuie neapărat să ținem această companie în viață și atunci prima măsură este ca acești oameni să nu plece acasă.
A doua măsură este ca legea pensiilor să fie pusă în aplicare, pentru că ea există, dar adeverințele pentru ca cei care sunt pensionabili să poată ieși la pensie.
Și după care trebuie un program strict, clar de reducere a taxelor, a certificatelor de carbon și o susținere clară în mediul politic a acestei companii, ca ea să poată produce în siguranță.
Avem nevoie de a produce în bandă. Nu avem nevoie de grupuri de cărbune în rezervă de capacitate, pentru că nu reprezintă o certitudine, nu prezintă o siguranță națională. Ele reprezintă, dacă vreți, o loterie. O loterie pe care nu numai că nu o putem accepta, dar haideți să ne gândim la modul practic: când pornim acele grupuri și când le oprim, când avem nevoie de ele? Știm noi sigur asta, nu?
Și mai spun ceva: termocentrala nu e ca aragazul, nu pornește la buton. Odată o termocentrală oprită, nu poate fi pornită imediat. Trebuie câteva luni.
Și atunci este imperios obligatoriu ca factorii decizionali politici, președintele României, premierul României, Ministerul Energiei, să înțeleagă că această companie trebuie să funcționeze la parametrii optim funcționali.
Există o ordonanță (OUG 69 - 13 noiembrie 2019 - n.r.) care a fost dată în sprijinul colegilor noștri, tot mineri, dar din Valea Jiului, care extrag cărbune în subteran. Ori acea ordonanță îi ajută pe oamenii aceia cu plăți compensatorii și le spune clar că, dacă au 36 de luni de când sunt angajați, să li se ofere o protecție socială” spune Mircea Gherendi, brigadier la cariera Roșia și organizator al protestului.
„Să vă spun că copilul meu acum se uită la televizor, m-a sunat și m-a întrebat: Mami, ce faci tu acolo?
Ce să-i spun la copilul meu, că mă dă afară pe 1 aprilie? Ce să-i spun? Spuneți-ne și nouă, ce fac aici? Ce soluții au găsit, domnu’? Nu se poate.
Nu se poate ce se întâmplă la noi în țară. Că să plecăm în afară? Așa vor, să plecăm în afară, să ne căutăm locuri de muncă în afară, unde ni se oferă locuri de muncă. Aici, la noi în țară, nu se poate” spune o angajată CEO, prezentă la protestul de marți.