Se schimbă programa şcolară, se schimbă şi lucrurile pe care profesorii vor pune accentul

Prof. Bogdan Cristescu, director general la Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a anunţat la DC EDU că se schimbă programa şcolară începând cu anul 2026-2027. Iată pe ce vor pune profesorii accentul de la toamnă. 

"Referitor la programele școlare pentru liceu, că despre ele vorbim pentru că sunt primele schimbate, chiar recent am pus în transparență ultimele 330 de programe pentru clasa a IX-a. Când spun „ultimele” mă refer la cele care sunt pentru curriculum de specialitate, filierele vocaționale în principal, foarte mult artistic, foarte mult teologic, câteva dintre ele pedagogic.

Referitor la noutatea adusă de programe, ar fi multe de spus, dar ceea ce cred eu că este foarte important în acest parcurs normal de elaborare a curriculumului - care a început prin profilul de formare al absolventului, a continuat prin planurile cadru și acum ajunge la programe - foarte importantă este partea de îmbunătățire a abordării pe competențe prin punerea în valoare a acelor atribute care țin de comportament, de valori, de atitudini, de ceea ce numim soft skills, faptul că programele sunt foarte adaptate societății de acum, au o componentă suficient de importantă care ține de gândire critică, de identificarea dezinformării și a lucrurilor care țin de cetățenie digitală, să vedem digital shield al Comisiei Europene și o componentă de folosire a inteligenței artificiale la foarte multe discipline”, a spus prof. Bogdan Cristescu. 

Continuă explorarea

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33

Cu ce se ocupă, de fapt, FNGCIMM. NU dă credite

Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM, a explicat într-un interviu pentru DC News şi DC Business, cu ce se ocupă, de fapt, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru...
21 mar 2026, 08:43