Conflictul dintre artist și inteligența artificială. Cum ar trebui adaptate drepturile de autor pentru a rezolva problema

Scriitorul Bogdan Ficeac a fost invitatul lui Val Vâlcu în platoul DCNews unde a vorbit despre noile tehnologii care revoluționează multe industrii dar care, pe de altă parte, reprezintă un pericol pentru protecția socială, cum este cazul în arte și divertisment.

Compozitorii, actori și graficieni sunt acum nedreptățiți de un progres tehnologic într-o contiună dezvoltare la o viteză foarte rapidă. Invitatul spune că reglementarea mai eficientă a drepturilor de autor ar putea rezolva unele dintre aceste probleme care amenință joburile oamenilor.

„Eu cred că și aici se vor face niște pași. Așa cum discutam mai devreme despre domeniul drepturilor de autor, sunt multe aspecte de clarificat: ce ar trebui interzis și ce nu. De altfel, cred că toată lumea își dă seama că simpla interzicere nu este o soluție eficientă. Întrebarea reală este cum poate fi reglementat acest sistem astfel încât oamenii să rămână protejați și să își păstreze drepturile, ei fiind, în fond, creatorii.

Cred că situația ar putea fi asemănătoare cu cea din drepturile de autor tradiționale, cum este în cinematografie și în domeniul audiovizual. Există drepturi de autor propriu-zise, de exemplu, pentru regizor, scenarist și compozitor, și există drepturi conexe, pentru cei care nu sunt autori în sens strict, dar fără de care opera nu ar putea exista, precum producătorii și actorii.

În mod similar, autorii softului ar putea beneficia de un tip de drepturi conexe. Ei nu creează opera în sine, în mod direct, ca niște creatori veritabili sau ca niște curatori care selectează conținutul final, dar pun la dispoziție mijloacele tehnice prin care acele opere pot fi realizate. Practic, oferă instrumentele necesare pentru a crea respectivele opere”, a explicat scriitorul Bogdan Ficeac.

Continuă explorarea

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24

Revelionul în comunism, "o sărbătoare televizată"

Înainte de 1989, de căderea comunismului, Revelionul era cel mai aşteptat moment al anului de toţi românii cu televizor acasă. Motivul ni l-a spus lector univ. dr. Alexandra Bardan. „Până...
05 ian 2026, 16:07

Pericolul legii majoratului digital

Dacă legea majoratului digital devine realitate, minorii ar putea fi opriţi de la accesarea oricărui tip de site web fără acord parental.
26 oct 2025, 20:11

Ce este eugenia şi ce legătură are cu rasismul?

Sociologul Adrian-Nicolae Furtună a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru DCNews şi DC News TV, despre eugenie. Ce este aceasta şi care este legătura sa cu rasismul? "Este o falsă ştiinţă...
12 sep 2025, 14:07