Profesorii se pregătesc de grevă. Care sunt cauzele

Aproximativ 74% dintre cadrele didactice active declară că sunt pregătite de o grevă generală. Acest lucru ar afecta desfăşurarea examenelor naţionale, dar i-ar afecta deopotrivă şi pe profesori, ale căror contracte s-ar suspenda în acel moment. 

Petruţ Rizea, cadru didactic în învăţământul primar, spune că "acum 2-3 ani a fost o grevă care nu a avut loc în preajma examenelor, nu a existat un trigger care să forţeze lucrurile, şi nu au fost rezultate. Atitudinea a fost de genul "îi lăsăm în pace să îşi facă numărul şi trecem mai departe". Dacă nu a fost o miză, nici nu a contat foarte tare. 

Nemulţumirile sunt foarte mari, dar nu sunt legate numai de partea financiară, ci mai mult de ce se întâmplă în sistem, de modul în care sunt trataţi dascălii, de către conducere, de către părinţi, elevi, colegi, etc. În al doilea rând, e o frustrare faţă de reacţia pe care o are societatea în ultimul timp. Foarte multe glume pe seama lor, foarte multe comentarii răutăcioase, cum că nu ar face nimic profesorii, că îşi vor doar banii. Nu ştiu de unde a pornit povestea asta şi de ce sunt oamenii aşa înverşunaţi. Astfel de reacţii le-am văzut când a fost protestul de la Teatrul Naţional. Oamenii, dacă nu văd că se face o muncă fizică, cu rezultate palpabile, au impresia că aceea nu este muncă. Şi cred că asta este cel mai frustrant pentru profesori", a declarat Petruţ Rizea la Părinţi Prezenţi. 

Continuă explorarea