Greşeala pe care o poate face orice şofer în caz de impact

Liviu Dumitriu, unul dintre cei mai fideli urmăritori ai emisiunii DC Conducem, a explicat în ultima ediţie care este greşeala pe care o poate face orice şofer în cazul unui impact. 

Totul a pornit de la discuţia despre cursul de conducere defensivă pe care l-a făcut şi despre simulatorul de impact. 

"Minusul a fost în special datorat limitărilor mele fizice. Instructorul mi-a spus că maşina cade, la simulatorul de impact. Sunt 12-13 km/h. Mi-a spus să mă ţin bine, să fiu încordat. Ce am făcut eu? Mi-am luat poziţia unui şofer de anumită maşină, cu o mână pe volan, şi am vrut să văd cum e un impact pe neaşteptate. Maşina a început să coboare şi eu am închis ochii. Urmarea a fost 2 săptămâni de analgezic forte. De la acel şoc, mă durea capul foarte tare", a declarat Liviu Dumitriu la DC Conducem. 

Titi Aur a explicat cum funcţionează simulatorul de impact. 

"Apropo de tamponare, povestea este unică în lume, pentru că simulatorul nostru are amortizare. Dilema mea, când am construit acele simulatoare, a fost legată de impactul cu care să facem povestea asta. Dacă o faci foarte încet, nu e suficient de relevant. Dacă o faci mai tare, adică 15 km/h, se simte cu adevărat. Dar fără acea încordare, nu e foarte bine. Dacă nu ţii gâtul încordat, poate fi neplăcut. Nu e o bucurie să te loveşti de ceva cu 15 km/h", a declarat Titi Aur. 

Continuă explorarea

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33