Taxa de parcare, mai mare decât impozitul pe locuinţă în Bucureşti. Persoanele cu handicap, afectate

▶

Daniela Tontsch, de la Consiliul Naţional al Dizabilităţii, a vorbit despre creşterea taxelor şi impozite în rândul persoanelor vulnerabile şi cum sunt ele afectate. 

"Suntem pur şi simplu bulversaţi. Încă din luna august am făcut demersuri să nu se ajungă în această situaţie în care persoanele cu handicap grav şi accentuat să plătească impozit pentru locuinţă, teren, maşină şi, bineînţeles, introducerea taxelor locale care sunt mult mai mari faţă de impozitele pe maşină şi locuinţă. 

Situaţia e îngrijorătoare, atât în Bucureşti cât şi în ţară. Avem o colegă care este imobilizată total, are grad grav de handicap, i-au murit şi părinţii, locuieşte într-o localitate din Vâlcea şi îmi spunea cu lacrimi în ochi că trebuie să plătească 1000 de lei impozit pe casă. În condiţiile în care ea lucrează ca să îşi poată plăti un al doilea asistent. Nu e un caz izolat. 

Mai am un exemplu. În sectorul 3 din Bucureşti, taxa pentru parcarea de reşedinţă este 800 lei, mai mare decât impozitul pe locuinţă", a declarat Daniela Tontsch. 

Continuă explorarea

Revelionul în comunism, "o sărbătoare televizată"

Înainte de 1989, de căderea comunismului, Revelionul era cel mai aşteptat moment al anului de toţi românii cu televizor acasă. Motivul ni l-a spus lector univ. dr. Alexandra Bardan. „Până...
05 ian 2026, 16:07

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04