Astrologul Daniela Simulescu a făcut previziunile pentru toate zodiile în cadrul horoscopului DC News de astăzi.
Ea a explicat că există o ambivalență în mulți dintre noi în această zi, pe de o parte suntem foarte serioși, pe de altă parte, ne place să facem glume.
Suntem duri cu noi, exigenți, suntem critici, nesiguri, îi criticăm și pe ceilalți, nu ne convin multe lucruri, dar e și un aspect care ne ajută să facem haz de necaz, să ne ocupăm de stand-up comedy, să întoarcem situația, să zicem așa, în beneficiul nostru.
Berbec
La tine, tot ce înseamnă călătorie, chestiune administrativă, acte, documente îți consumă timp, nervi, energie, disponibilitate și s-ar putea ca și în discurs să ai niște replici mai tendențioase.
Taur
Nu vei avea acces la resursele celorlalți cum ți-ai fi dorit, că poate tu vrei să investești în ceva sau ai un plan în aceste zile și te gândești că tu pui o parte și celălalt pune o parte.
Gemeni
Trebuie să știi că totul se întâmplă încet, încet, încet și tu ai nevoie de răspunsuri, ai nevoie de situații clare ca să poți trece mai departe sau să te poți duce în alte direcții. Ei bine, aștepți și cumva pe ultima sută de metri vei reuși să te ocupi de toate.
Rac
Fă tot posibilul să nu scoți ochii celorlalți că nu te validează, că nu te apreciază, când tot faci atât de multe lucruri. Unu la mână. Și doi la mână, e posibil ca unii dintre voi, dacă v-ați aranjat la serviciu programul, să vă treziți cu situații de care trebuie să vă ocupați, de care știați că erau ale altora.
Leu
Vă spuneam și zilele trecute, ideile voastre nu se potrivesc cu ale celorlalți când vine vorba de petrecerea acestor zile. Discuțiile cu copiii nu sunt neapărat pe placul vostru sau copiii trec prin momente mai ciudate și trebuie să fiți alături de ei, în special dacă sunt mai mari.
Fecioară
Mercur e guvernatorul vostru, în careu cu Saturn. În primul rând vă recomand să acordați atenție locuinței, gospodăriei, că s-ar putea să mai reparați, să mai ajustați, să mai cumpărați, să mai renovați. În plus, discuțiile cu partenerul sau cu familia vă vor consuma enorm și nu înțelegeți de ce nu sunt mai logici sau mai raționali.
Balanță
În primul rând, vă spuneam și zilele trecute, escapismul către tot ce înseamnă mediul online este destul de periculos. Vă consumă timp, energie. Și, în plus, cu toate aspectele acestei perioade, vă recomand să nu faceți promisiuni, să nu plecați la drum până nu vă asigurați că toate documentele sunt în regulă. Și vă mai recomand să nu încercați să fugiți de acasă.
Scorpion
Limită la buzunare, amânarea unor cheltuieli, cum vă povesteam și ieri, și, în același timp, evitarea scurtăturilor pe plan financiar sau să vă gândiți la anumite situații pe banii altora. Nu o să vă ajute, că nu o să-i primiți.
Săgetător
Iată, careul acesta dintre Mercur și Saturn pe voi vă afectează astăzi. În ce mod? Prin a nu avea încredere în propria persoană, prin a vă certa și, bineînțeles, prin a avea un discurs mai răutăcios cu ceilalți din jur, pentru că nu vă simțiți voi bine.
Capricorn
Poate să fie o voce critică interioară care vă zăpăcește și care, deși îl aveți pe Marte în semnul vostru și vreți să treceți la fapte, vă poticniți, vă dați cu stângul în dreptul, vă sabotați. E un pic de masochism în perioada aceasta, dar dacă vă odihniți și dormiți, poate mai uitați de el.
Vărsător
Nu vă bazați pe prieteni. Spuneți-le și lor să nu se bazeze 100% pe voi și s-ar putea să renunțați la unele planuri sau, pe ultima sută de metri, pur și simplu să mai cereți alte condiții.
Pești
Discuțiile cu șefii, cu persoanele autoritare nu vor fi pe placul vostru și vă veți simți prinși într-o situație cu dilemă. Știți cum e dilema: e când știi că orice alegi ai de pierdut și nu-ți convine. Cam așa veți fi voi în această perioadă.