"China are bani de încasat de la toată lumea". Excedent de o mie de miliarde de dolari

Prof. Bogdan Bucur a pus punctul pe i în ceea ce priveşte dominaţia Chinei la nivel mondial pe comerţ. Conform acestuia, China are un excedent comercial de 1 miliard de dolari şi are bani de încasat de la toată lumea. 

"China este în momentul de față fabrica globală, fabrica mondială. E producătorul numărul 1 pentru produse de larg consum, de toate felurile, de toate calitățile, pentru toate buzunarele. China are un excedent comercial. Atenție, toate celelalte țări au un deficit comercial în raport cu China. Excedentul comercial al Chinei este undeva la o mie de miliarde de dolari. Au bani de încasat de la toată lumea, în timp ce alte puteri mari, inclusiv Statele Unite, au bani de dat la toată lumea. Statele Unite au un deficit bugetar, un deficit comercial, iar președintele Trump se luptă cu acest deficit pentru a-l reduce. O parte din scamatoriile lui publice, deranjante pentru unii ca manifestare, sunt de înțeles dacă le privești dintr-o realitate economică. SUA face tot ce poate să învingă acest deficit comercial.

Ceea ce face China este, cel puțin din punctul meu de vedere, cu adevărat spectaculos și miraculos. Eu nu am văzut nimic comunist în China cu excepția denumirii statului și a numelui partidului care conduce țara. Într-adevăr, e singurul partid care exercită puterea, dar o face foarte bine. China poate să fie în continuare percepută sau gândită ca fiind casa lui Temu, a produselor de larg consum, chinezării, lucruri ieftine, reproduceri, copii, dar nu este doar atât. Este cu adevărat o civilizație", a declarat Bogdan Bucur la AntiMit. 

Continuă explorarea

Protestul "mut" din 1989 care nu a mai avut loc

Florin Chirculescu şi Bogdan Hrib, scriitori, au povestit la interviurile DC News despre un protest "mut" care trebuia să aibă loc în decembrie 1989. Acesta nu a mai avut loc, însă, pentru că...
25 dec 2025, 11:17

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24