Poliţişti locali cu atribuţii de Poliţie Rutieră. Titi Aur vine cu soluţia pentru ca proiectul să meargă

Titi Aur a comentat, la DC Conducem, proiectul prin care poliţiştii locali ar putea avea atribuţii sporite în ceea ce priveşte sancţiunile la regimul rutier. 

 ”E de discutat. Eu cred că da, cu o singură condiție: să se facă, cu adevărat, pregătirea polițiștilor locali, ca să înțeleagă. Dacă l-ai făcut din paznic, polițist local și acum are dreptul să anuleze permise, nu e în regulă. 

La noi educația nu există și dacă se face pregătirea polițiștilor cum se face a instructorilor, nu cred în asta... Nu pot spune că e bine sau nu, ar fi bine dacă s-ar respecta procedura și, din nou, polițiștii locali ar trece și la circulație. 

În multe țări, polițiștii locali au atribuții în circulație, dar au și un grad de civilizație, de pregătire, altfel nu funcționează. Nu poți să-l pui pe unul care nu înțelege nimic, care nu are nici permis de conducere și nu a trecut niciodată nici printr-o școală de șoferi... un polițist local care a fost doar paznic - el nu are permis de conducere, dar în lege apare că de mâine îl poate amenda pe Titi Aur, trebuie să fie pregătit cel puțin egal cu mine - șoferul", a declarat Titi Aur la DC Conducem. 

Continuă explorarea

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36

Clipul care trebuie arătat tuturor şoferilor

La DC Conducem, Titi Aur a analizat un clip din trafic cu un moment care pare banal, dar care ascunde o lecţie pe care toţi şoferii ar trebui să o înveţe.  Concret, 4 maşini intră în...
06 feb 2026, 11:17

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29