Traficul de zi cu zi, mai riscant decât concursurile de raliu

Titi Aur, multiplu campion naţional de raliuri, trage o concluzie simplă: traficul de zi cu zi e mai riscant decât concursurile de raliuri. 

"Întotdeauna a fost aşa. Cel puţin la noi, în România, unde suntem într-o junglă. Eu spun şi nu glumesc că e mai riscant pe stradă decât la curse. Deşi la curse riscul de a ieşi în decor, că nu se cheamă accident, e mai mare. Există risc de a lovi maşina, de a lovi o aripă, de a lovi o bară sau chiar de a te răsturna. Dar riscul de a fi accidentat tu, cel din maşină, sau cei de pe margine, e chiar foarte mic. Maşinile moderne sunt foarte bine puse la punct, sunt reguli de siguranţă bine puse la punct. 

Dacă în anii '80-'90 erau şi accidente din alea grave, acum nu sunt accidente grave. Dar pe stradă, din păcate, e mult mai riscant. Nu e un mit, e o realitate. Pe stradă e mai riscant decât la curse, din păcate", a declarat Titi Aur la AntiMit. 

Continuă explorarea

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33