Daniela Gavankar, psiholog, avertizează că perfecționismul părinților și critica constantă pot distruge încrederea copiilor, care ajung temători, fără inițiativă și chiar în burnout încă din școală.
"E foarte frumos să-i spui copilului: uite ce frumos ai desenat, îmi place foarte mult că te concentrezi, uite ce frumos ții creionul în mână. Să fii curios și să-l întrebi de ce cerul din desen e verde, de exemplu, și să poți discuta cu el, nu să-l corectezi.
Însă, atunci când copilul este corectat constant, ai pus prea multă apă în pahar, vezi să nu o verși, stai prea pe marginea canapelei, să nu cazi, nu ți-ai făcut temele bine, nu te-ai șters la gură bine, stima lui de sine scade. Toți avem nevoie să știm că facem lucrurile bine.
Un copil de patru ani e în proces de învățare, nu știe încă cum să facă lucrurile, dar se străduiește. Are nevoie de validare pentru efortul lui, chiar dacă azi reușește doar un sfert din ceea ce ar trebui. Dacă părintele îl critică sau face lucrurile în locul lui, își hrănește propria stimă de sine, dar o scade pe a copilului.
Asta determină un copil anxios. Când el știe că riscă să-și dezamăgească mama la fiecare pas, începe să se teamă, să evite acțiunea, să nu mai vrea să facă nimic de teama greșelii. Dispare inițiativa.
Așa ajungem la generația de tineri care par că nu mai vor să muncească, care nu mai sunt rezistenți. Este rezultatul unei generații de mame perfecționiste, cu cele mai bune intenții. Copiii lor văd o mamă care nu se oprește niciodată, care vine epuizată de la serviciu, care nu mai are timp să asculte, ci doar să „aranjeze”.
Atunci copiii își spun: eu nu vreau așa viață. Eu nu o să muncesc 14 ore pe zi. Eu nu vreau să fiu ca mama sau ca tata.
În plus, multe femei încă simt nevoia să demonstreze, să dovedească faptul că merită recunoaștere și egalitate. Chiar dacă nu li se cere, ele se subordonează, cer voie, trăiesc într-o continuă nevoie de validare.
Fiecare femeie a trecut printr-o experiență de devalorizare, fie la muncă, fie într-o relație, și de aceea își propune să reușească singură, să nu mai depindă de nimeni. Dar această dorință de control și exigență se transferă asupra copiilor.
Copiii crescuți astfel intră în viața adultă obosiți, copleșiți, în burnout. Mulți dintre ei, mai ales în anii terminali clasa a VIII-a, clasa a XII-a sunt diagnosticați cu depresie, anxietate, anemie, lipsă de energie vitală. Pur și simplu, nu mai au timp să fie copii", a explicat Daniela Gavankar, psiholog.