Sfinţirea picturilor Catedralei. "România, în rând cu celelalte ţări"

Echipa DC NEWS TV a fost prezentă duminică, 26 octombrie, la Catedrala Naţională, cu prilejul sfinţirii icoanelor. Iată tot ce nu s-a văzut la TV. 
La eveniment au participat zeci de mii de pelerini, politicieni, dar şi personalităţi publice din domenii diverse.
 
"Ne aflăm astăzi într-o zi istorică, atât pentru Biserica Ortodoxă Română, cât şi pentru întreg poporul român. Ne-am bucurat enorm astăzi, având alături mii, zeci de mii de credincioşi, veniţi din toate colţurile ţării la această slujbă de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale. De astăzi înainte, Catedrala Naţională rămâne deschisă. Mai întâi pentru închinarea în Sfântul Altar, până pe 31 octombrie inclusiv. Cei care vor dori să se închine în Sfântul Altar vor putea face asta inclusiv pe timpul nopţii. După 31 octombrie, doar Altarul nu va mai fi accesibil, în rest vizitele vor putea fi făcute. Suntem convinşi că acest moment istoric va rămâne în inimile şi minţile multora dintre cei care au participat la această slujbă de sfinţire", a declarat Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
 
Victor Ponta şi-a împărtăşit impresiile despre slujba de sfinţire şi despre anvergura evenimentului.
 
"Impresionant momentul. Am zis că, în sfârşit, după peste 100 de ani, avem şi noi o catedrală care reprezintă neamul românesc. Şi e foarte bine. Important, încă o dată spun, că intrăm şi noi în rândul tuturor celorlalţi. Suntem capitală europeană, ţară europeană, creştină, şi avem un simbol pe care toţi ceilalţi îl aveau şi noi nu. Oriunde mergem, în orice alt oraş, în centrul oraşului e Catedrala. Catolică, luterană, nu contează", a declarat Victor Ponta.
 
La sfinţire a participat şi dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătăţii, actual preşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor.
 
"Cred că este cel mai important eveniment după 1989 şi marchează, până la urmă, continuitatea credinţei ortodoxe, a culturii ortodoxe din România şi cred că ar trebui să înţelegem că determinarea, viziunea, ar trebui să fie translatate şi către clasa politică. Avem foarte mult de învăţat de la Biserica Ortodoxă din România. E o mare mândrie că această Catedrală a fost finalizată după ani buni", a explicat acesta. 

Continuă explorarea

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00