În cadrul celei mai recente ediții DC Conducem, Titi Aur a vorbit despre dezinteresul pasagerilor de pe locul din dreapta al mașinilor de a purta centură, o indiferență care pe mulți îi poate costa viața.
„Acum, mergând foarte mult pe jos, pe partea stângă a drumului, pot să vă spun sigur că 50% din șoferii din România, din ocupanții locurilor din față, nu poartă centura. Nu chiar pe drumul european sau pe autostradă, vorbim de drumuri județene, drumuri mai secundare. În localitate, minimum 50% nu poartă centura, iar în spate foarte rar văd pe câte unul cu centură.
E raritate. Da, nu poartă centura pentru că oamenii nu conștientizează suficient sau, în fine, nu înțeleg cât de mult te protejează centura în cazul în care ai un accident.
Mai mult, accidentul nu vine când vrei tu, nu vine când crezi tu și nu vine neapărat din vina ta. Accidentul vine de multe ori, sau se întâmplă de multe ori, să fie din vina altuia și tu nu reușești să eviți. Atunci centura te protejează în toate variantele, în toate cazurile, în toate studiile.
Este demonstrat: foarte rar se întâmplă, și există într-adevăr unu la un milion de accidente, să zic, un accident de-ăsta complicat, te aruncă din mașină că n-aveai centura, nu pățești mare lucru. Dar mașina este atât de distrusă, fie că e stricată de tot, fie că ia foc, încât, dacă ai fi rămas în mașină, ai fi fost mai grav accidentat decât dacă te-a aruncat din mașină.
Da, există și varianta asta, dar probabilitatea e de unu la câteva milioane să se întâmple. Că să te arunce afară se întâmplă, dar ești accidentat mai rău decât dacă rămâneai în mașină. De multe ori se întâmplă”, a explicat Titi Aur la DC Conducem.