De ce sunt luxațiile de gleznă mai rare decât cele de umăr

Luxațiile de gleznă sunt rare, dar afectarea ligamentelor și a capsulei articulare necesită investigații și tratamente adaptate, explică dr. Codrin Huszar, medic primar ortopedie și traumatologie.

"În cazul gleznei, luxațiile sunt mai rare decât în cazul umărului sau al cotului. Acest lucru se datorează faptului că glezna este o articulație în care oasele sunt foarte congruente între ele, foarte stabile, și atunci este greu să se luxeze.

Și în luxație, și în entorsă, ligamentele care țin oasele pe poziția corectă și capsula articulară, acel manșon care înconjoară oasele participante la articulație, se întind și se rup într-o măsură mai mică sau mai mare. Diferența este că, în luxație, după ce s-au rupt ligamentele, oasele rămân în poziția vicioasă și trebuie făcut ceva pentru a readuce articulația în poziția corectă. În entorsă, ligamentul se rupe, dar oasele rămân pe poziția corectă.

O parte din aceste situații se rezolvă prin imobilizare. Mai rar cu gips, pentru că au apărut ortezele, dispozitive moderne, ușor de găsit pe piață. O parte dintre entorse se tratează deci prin imobilizare, fie cu gips, fie cu orteză.

Probabil că ar trebui subliniat faptul că este un capitol foarte complex: există foarte multe ligamente în jurul gleznei, care contribuie la stabilizarea articulației. Combinațiile de afectare sunt foarte variate: un ligament se poate rupe parțial sau complet, se pot rupe mai multe ligamente sau se pot produce luxații. Cu cât medicul are o cunoaștere mai amplă, cu atât poate ghida mai corect tratamentul.

De cele mai multe ori, există anumite criterii de indicație pentru investigații. În general, pacienților li se face o radiografie la camera de gardă, cel mai des pentru a exclude posibile fracturi asociate.

Într-adevăr, pe o radiografie nu se văd ligamentele, ci doar oasele și poziția dintre ele. Pentru a evalua corect ce s-a întâmplat cu ligamentele și pentru a depista alte leziuni asociate, precum leziuni ale cartilajului articular, microfracturi invizibile pe radiografie sau alte tipuri de afectări, recomandăm pacienților examinări prin rezonanță magnetică, adică RMN.

De cele mai multe ori, însă, RMN-urile se fac „într-un timp doi”. Cu alte cuvinte, dacă nu este o situație gravă care să impună o intervenție imediată și să necesite un RMN pe loc pentru decizia chirurgicală, atunci investigația se recomandă ulterior: dacă evoluția nu este cea așteptată sau dacă procesul de recuperare întâmpină dificultăți, pacientul este trimis să facă un RMN", a explicat