Marius Dorobanțu este un craiovean care a studiat ingineria a sistemelor spațiale la University of Southampton. Despre cum este această experiență dar și cum este să lucrezi în fiecare zi la sateliți spațiali a povestit în cadrul emisiunii Generația globală, difuzată pe canalul de YouTube DCNews.
„Am început totuși la un liceu de artă. După clasa a șaptea, m-am mutat la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, iar de acolo am încercat să devin din ce în ce mai bun la materii precum matematica și fizica. Vă dați seama, într-un liceu de artă nu se studiază foarte multă fizică, foarte multă matematică, așa că a fost o călătorie ascendentă de acolo.
Până la urmă a venit bacul, a venit și facultatea și, în mod surprinzător, au venit și rezultatele.
M-am înscris la Coventry University. Admiterea, în general, se făcea prin echivalare, sau cel puțin așa era pe vremuri. Nu știu acum cum sunt regulile după Brexit. Însă da, trebuia să ai o notă destul de mare la Bacalaureat, peste 8.50–9. Eu am avut mai mult de atât, numai că, până la urmă, nu a fost prima mea alegere ca facultate.
Fusesem acceptat cu oferte și la Bristol, și la încă o altă facultate, numai că nu aveau locuri la ingineria aerospațială. Și mi-am spus: Măi, nu pot să-mi irosesc următorii trei ani făcând ceva ce nu-mi place.
Chiar dacă urma să merg la o facultate care nu era, la momentul respectiv, una din așa-numitele Red Brick Universities (cum sunt numite aici cele prestigioase), știam că au un curs foarte bun. Și am avut foarte mare dreptate.
Am avut profesori care chiar se îngrijeau de noi, multe ore de laborator, foarte multă practică. În a doua săptămână deja lucram la un avion Harrier, la mentenanță. Deci, atât de repede a fost trecerea către zona practică.
Nu știu foarte multe despre sistemul de învățământ universitar din România, dar știu că este foarte teoretic și că nu avem parte de toate resursele practice, în materie de laboratoare, de tehnologie.
Și chiar și aici, poate că m-aș fi plâns că nu am avut destulă practică, mai ales la universitățile cele mai bune. Însă, în România, probabil că nu am fi avut nimic.
Îmi amintesc și acum când am fost la Politehnică, în București, pentru a ne uita prima dată după facultăți, la sfârșitul liceului. Prima mea opțiune nu a fost să mă mut din România. Aș fi stat în România dacă am fi avut facilitățile necesare.
Și m-am întâlnit cu niște studenți de la aerospațială. M-au implorat să nu vin acolo. I-am întrebat și au zis că profesorii erau foarte bătrâni atunci.
Nu știu cum este acum, dar cred că România are totuși potențial. Sunt câteva startup-uri care se apucă de producția de piese pentru sateliți. Însă, vă dați seama, industria este încă în anii ei foarte, foarte de început.