Când începe, de fapt, menopauza? Dr. Virginia Țârlea lămurește momentul-cheie pentru fiecare femeie

Dr. Virginia Țârlea, medic primar Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR, explică faptul că menopauza se diagnostichează după un an fără menstruație, iar perimenopauza aduce fluctuații hormonale și simptome specifice.

 

"Diagnosticul se pune atunci când femeia vine și spune: „De un an nu mai am menstruație.”

Dacă ea vine și spune: „Mi-a întârziat menstruația trei luni, iar înainte venise cu șase luni înainte”, nu este în menopauză, ci în perimenopauză. Această fluctuație a menstruațiilor este determinată de primul hormon care scade ca nivel în sânge, și anume progesteronul.

Dimpotrivă, celelalte simptome sunt determinate de scăderea estrogenilor, lucrurile despre care am vorbit: atât cele urogenitale, cât și bufeurile.

La un moment dat, bufeurile se liniștesc, dar sunt persoane la care pot continua și după vârsta de 60 de ani. Sunt femei care, chiar și după intervenții chirurgicale la această vârstă, pe organele genitale, speră ca ele să se oprească, dar nu se opresc.

Bufeurile se liniștesc, însă variază de la o persoană la alta și în funcție de tratamentul pe care femeia este dispusă să îl accepte sau care este permis să îi fie administrat.

În schimb, probabil că intenționați să mă întrebați ce se întâmplă cu restul lucrurilor, adică cu sindromul urogenital. Din potrivă, acesta se agravează dacă nu intervii medicamentos sau, mă rog, cum poți să intervii la unele dintre doamne", a explicat Dr. Virginia Țârlea, medic primar Obstetică Ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR.

Continuă explorarea

Colesterolul la tineri. Ce tratamente se impun

Dr. Monica Trofin-Bănescu, șef secție Cardiologie și USTACC, Spitalul Clinic SANADOR, a explicat cum poate fi identificat colesterolul crescut la tineri, dar şi ce tratamente se impun.  "După...
03 dec 2025, 12:24

Antibiotice în mâncare. Cum ne afectează acestea

Alexandru Rafila a tras un semnal de alarmă cu privire la efectele pe care îl au antibioticele prezente în alimentele pe care le consumăm.  „În Asia și în Africa se consumă antibiotice nu...
06 dec 2025, 07:55