Trei măsuri pentru îmbunătăţirea educaţiei pentru copiii romi

"Prima măsură e accesul la educaţie. E nevoie de mult mai multă atenţie. Încă din pregătirea noastră, de pe băncile facultăţii, nu există un modul care să explice cum predai copiilor care aparţin grupurilor vulnerabile. Nu doar romi. Cei care vin fără vise, cei care visează încă la o bucăţică de pâine, la cina de seara, au nevoie de mult mai multă implicare. Aş insista să se introducă acest modul la facultate pentru viitorii profesori. 

A doua măsură ar fi introducerea pentru profesorii în devenire a unui modul care să îi pună să facă practică la şcoli unde vin copii din aceste grupuri vulnerabile. Să nu mai avem aceste probleme ale segregării, ale discriminării. Din păcate, nu îmi aparţine această idee, dar am exersat-o când eram la Academia de Leadership de la asociaţia Teach for Romania. În pregătirea cadrelor didactice viitoare, sunt trei săptămâni dedicate laboratorului metodologic. Învaţă cum să proiecteze o lecţie, plecând de la experienţele copiilor de acasă. Şi avem foarte multe probleme, bariere lingvistice, culturale, socio-emoţionale. Copiii romi, de exemplu, acasă vorbesc doar romani. Mulţi dintre ei. E ca şi cum ai pune un neamţ să vorbească limba română. Există o altă pronunţie. 

O altă măsură pe care aş lua-o ar fi masa gratuită în toate şcolile. Suntem nevoiţi să mergem să solicităm, pe colo pe colo, la Consilii Locale. Toată lumea promite în campanii electorale, dar nimeni nu face nimic. Minoritatea romă este victimă tot timpul. Cum îmi place mie, suntem corijenţi la a trăi", a declarat Elena Radu la interviurile DC News şi DC News TV. 

Continuă explorarea

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33

Ce tip de muniţie va fi produsă în România

Ce tip de muniţie va fi produsă în România? La această întrebare a răspus Cătălin Cîrlănaru, director în cadrul Falcon Defense.  "Știm că securitatea de astăzi constă în fabricile...
11 mar 2026, 11:31