Semnele care anunță o sarcină extrauterină și de ce este esențială ecografia timpurie

Dr. Ingrid Gheorghe, medic primar Obstetrică-Ginecologie, avertizează că sarcina extrauterină este prima urgență care poate apărea la începutul unei sarcini și poate deveni extrem de periculoasă dacă nu este diagnosticată la timp, riscând complicații grave ce necesită intervenție chirurgicală de urgență.

"Dacă luăm sarcina de la început, prima urgență care poate să apară este sarcina extrauterină.

Până când se pune diagnosticul de sarcină în uter, există această emoție la toate mămicile. Cum se manifestă sarcina extrauterină ca urgență? O pacientă care are o întârziere de menstruație, la care nu s-a văzut până atunci sarcina în uter, poate să vină cu durere abdominală, în funcție de gravitatea urgenței. Dacă sarcina extrauterină s-a rupt, înseamnă că poate exista sânge în abdomen, iar acest sânge poate duce la scăderi de tensiune, bătăi neregulate ale inimii, amețeală, pacienta nemaiputând să se țină pe picioare.

În mod normal, vedem ecografic sarcina atunci când avem beta-HCG-ul, o analiză de sânge care confirmă existența sarcinii, la valori peste 1600, sau când întârzierea menstruației este de peste 7 zile. Dacă ne aflăm până în aceste 7 zile de întârziere, în general, sarcinile, chiar dacă sunt extrauterine, nu se rup.

De asemenea, ca valoare a beta-HCG-ului, când suntem sub 1000, chiar dacă există o extrauterină, ea nu se rupe. Însă, cu cât depășim acea întârziere de 7 zile, riscul ca sarcina extrauterină să se rupă, dacă nu a fost văzută, este mai mare.

Pacienta trebuie să vină pentru o ecografie transvaginală, pentru ca medicul să se asigure că sarcina este în uter. Dacă nu s-a putut vedea, sunt necesare reevaluări sistematizate, atât ecografice, cât și prin dozări de beta-HCG, până la infirmarea suspiciunii. Este foarte important, pentru că uneori se ajunge la intervenție chirurgicală de urgență pentru hemoperitoneu, sânge în abdomen produs de ruperea sarcinii extrauterine, și poate fi nevoie chiar de administrarea de produse de sânge pentru corectarea anemiei rezultate.

Cu cât pacienta este mai puțin investigată, cu atât riscul este mai mare. Infecțiile preexistente unei sarcini – cum sunt cele cu Chlamydia, Ureaplasma sau Mycoplasma – cresc riscul de extrauterină prin procesul inflamator pe care îl produc la nivelul trompelor. De asemenea, pacientele care au endometrioză au un risc mai mare de sarcină extrauterină", a explicat Dr. Ingrid Gheorghe, medic primar Obstetrică-ginecologie.

Continuă explorarea

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Aspirina ajută la descoperirea unei boli grave

Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu a explicat, la Academia de Sănătate, unul dintre beneficiile neştiute ale aspirinei.  "Aspirina ne ajută uneori să descoperim cancere gastrice. Un pacient începe să...
17 ian 2026, 19:34

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Nervii de oţel, necesari pentru a locui în Paris

Carina Gagiu, o româncă stabilită în Franţa de câţiva ani, e explicat ce îţi trebuie pentru a locui în Paris. Şi, dincolo de un loc de muncă bine plătit, concluzia ei a fost simplă: ai...
15 ian 2026, 09:10

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19