Cum pot fi prevenite migrenele cronice cu terapii moderne

Dr. Adina Roceanu, medic primar Neurologie, spune că abuzul de medicamente pentru dureri de cap poate duce la o formă severă de cefalee, greu de tratat.

Noile terapii cu anticorpi monoclonali, administrate lunar, îi pot ajuta însă pe pacienții cu migrene frecvente să își reducă crizele și să prevină migrena cronică.

 

"Automedicația poate duce la apariția unui tip de cefalee secundară foarte severă, de care scăpăm foarte greu, și anume cefaleea de abuz medicamentos. Dacă pacientul își administrează mai mult de 10 zile pe lună triptani sau mai mult de 15 zile pe lună antiinflamatoare nesteroidiene, pe o perioadă de 3 luni, acel pacient dezvoltă cefalee de abuz medicamentos.

Ne gândim astfel la un pacient cu crize frecvente de migrenă, poate chiar cu migrenă cronică, adică mai mult de 15 zile de migrenă pe lună, timp de peste 3 luni, la care se asociază și cefaleea de abuz medicamentos. Aceștia sunt unii dintre cei mai dezabilitați pacienți cu migrenă, care ajung frecvent la camerele de gardă. Deși nu este vorba despre o cefalee secundară clasică, crizele de migrenă sunt foarte severe, iar automedicația le afectează negativ prognosticul. Din fericire, acum avem soluții și pentru acești pacienți foarte gravi.

Tratamentul modern vizează molecula CGRP (calcitonin gene-related peptide). De această dată este vorba de molecule mari, care se administrează parenteral, o dată pe lună. Sunt anticorpi monoclonali care țintesc CGRP-ul sau receptorul lui. Astfel, acesta nu mai participă la inflamația din peretele vascular și, prin acest mecanism, se previne apariția migrenei.

Fiind produse cu administrare lunară, aceste medicamente sunt potrivite pentru tratamentul preventiv al pacienților cu atacuri frecvente de migrenă (mai mult de 4 pe lună), la care dorim să oprim evoluția de la migrenă episodică la migrenă cronică, uneori asociată și cu cefaleea de abuz medicamentos. Ținerea unui jurnal ar fi foarte utilă, mai ales că există un protocol care permite administrarea acestor molecule de ultimă generație pentru pacienții cu dureri frecvente, mai mult de 4 zile de cefalee pe lună.

Astfel, nu mai este nevoie să trecem prin toate liniile tradiționale de tratament (prima linie, betablocante, a doua linie anticonvulsivante, iar abia a treia, anticorpi monoclonali). Ghidul românesc, elaborat în decembrie 2022 de specialiștii Ministerului Sănătății și ai Societății de Neurologie, a ajutat foarte mult, mai ales că în iunie 2022 Societatea Europeană de Studiu a Cefaleei recomandase deja folosirea anticorpilor monoclonali chiar ca terapie de primă linie, datorită eficienței și siguranței demonstrate în studiile clinice.

Impactul asupra vieții pacienților este evident: efectul începe în prima săptămână, iar într-o lună deja scade numărul zilelor cu cefalee. La trei luni, jurnalul pacientului arată o îmbunătățire majoră, iar pentru consolidarea efectului, tratamentul cu anticorpi monoclonali trebuie menținut, în general, un an, un an și jumătate, în funcție de severitatea inițială a migrenei", a explicat Dr. Adina Roceanu, medic primar Neurologie.

Continuă explorarea