S-a înființat Federației Patronale a Farmaciilor din România (FPFR). Principalele probleme din farmacii

Farmaciile comunitare cu capital autohton s-au unit sub umbrela Federației Patronale a Farmaciilor din România (FPFR), structură constituită legal în baza Legii dialogului social. Noua organizație reunește 60 de membri, cu o cotă de piață de 13%, o cifră de afaceri cumulată de peste 1,1 miliarde de euro și 1.100 de farmacii active la nivel național.

FPFR își propune să fie o voce puternică în dialogul cu autoritățile și să contribuie la un cadru de reglementare stabil și sustenabil. Printre obiectivele asumate se află stabilitatea fiscală, accesul la fonduri europene, programe de formare continuă pentru profesioniști și recunoașterea rolului farmaciei ca parte esențială a îngrijirii primare.

Pentru o perspectivă din interiorul sectorului, reporterul DCNews l-a întrebat pe Bogdan Chiriac care sunt dificultățile cu care se confruntă în prezent farmaciile din România.

"Avem o listă. Principalele două dificultăți sunt: Accesul dificil la medicamente și lipsa personalului. Ele sunt esențiale și sunt elementele cu care orice antreprenor din zona aceasta își ocupă 70-80% din timpul lui. Dacă în zona aceasta de lipsa personalului, încercăm, toate farmaciile primesc, și Școlile Postileale și Facultățile de Farmacie sunt unele din Instituțiile de Învățământ unde chiar se mai face practică în timpul studiilor. Este în interesul nostru, al tuturor, să primim elevi în practică, în toți anii de studiu. Să încercăm să-i formăm, apoi să încercăm să îi recrutăm către companiile noastre. Aceasta este o problemă prin care noi, fiecare, încercăm să punem umărul să o rezolvăm.

Pe parte cealaltă, farmaciile mici care nu au departamente de achiziții, care în loc să facă consiliere și să îndrume pacientul, trebuie să sune la 7 depozite ca să găsească un produs. Acestea sunt probleme, bineînțeles, pe fundal toată această problemă a sustenabilității și a gestionării cheltuielilor cu veniturile pe care le avem, o balanță extraordinar de fină pe care fiecare încearcă să o țină la un echilibru cât mai bun", a explicat Bogdan Chiriac.

Continuă explorarea

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29