Profesorii, sufocați de hârtii și WhatsApp! Prof. Claudia Chiru trage semnalul de alarmă

Întrebată care ar fi mecanismele de sprijin pe care Ministerul Educației ar trebui să le ofere profesorilor pentru a preveni epuizarea, prof. Claudia Chiru a vorbit despre reducerea birocrației, resurse educaționale de calitate, utilizarea inteligentă a noilor tehnologii și sprijin psihologic real pentru cadrele didactice.

"În primul rând, trebuie să reducă birocrația. Dacă vor să rămânem așa cu cele două ore, că am înțeles asta de la domnul ministru, că nu se mai poate face nimic, dar apoi spune că e temporar. Nu știm ce să mai credem. Deci, trebuie să nu mai avem birocrație. Eu nu mai vreau să fiu secretară, nu mai vreau să fiu psiholog, nu mai vreau să fiu paznic, nu mai vreau să vin ca o floare; vreau să mă așez, să fac orele pe care trebuie să le fac și apoi nu mai vreau să fac nimic.

Nu mai vreau niciun grup de WhatsApp, nu mai vreau ședințe. Seara, eu, astăzi, am ședință cu părinții la ora 19. Puteam s-o pun și mai devreme, dar oamenii n-au timp. Oamenii se duc la serviciu și atunci eu nu pot să le impun oamenilor să plece de la serviciu. Ce-am zis? Mă duc eu mai târziu. Mă duc la ora 19 la școală, la ședință. Și asta trebuie să fac în fiecare lună.

Și apoi, de la școală, din sectorul 3, eu plec în Voluntari, pe râu, unde stau. Am și eu copil, am și eu familia mea. Iată! Să-mi spună domnul ministru în care ore, în ce număr de ore se încadrează ceea ce îi spun. Deci nu mai vreau telefoane, nu mai vreau WhatsApp, nu mai vreau ședințe, nu mai vreau hârtii, nu mai vreau semnarea condicii. Semnăm condicia aia în fiecare zi… nu, nu mai!

Și eu trebuie să scriu numele, trebuie să scriu materia. Pentru ce? Pentru ce? Deci: mecanisme de sprijin, da? Birocrația, toată tăiată. Resurse pedagogice moderne.

Atenție! Nu avem nevoie neapărat de resurse pedagogice moderne, pentru că avem, există. Nu știm să le folosim. Și mă întorc la calitatea cadrelor didactice. Nu este normal ca un cadru didactic în 2025 să nu știe de existența Kahoot-ului, să nu știe de ChatGPT, să nu știe de lucrurile acestea. ChatGPT-ul trebuie folosit în favoarea noastră, în sprijinul nostru, nu să ne fie frică și să le spunem copiilor: „Nu folosiți, nu folosiți, nu folosiți!”

Păi ei vor folosi. Noi trebuie să-l folosim și să-i învățăm cum să-l folosească, ca să poată să-l domine. Da? Noi avem supremația. Aici e supremația: că ChatGPT-ul și AI-ul tot noi l-am creat. Păi atunci îl creăm ca să ne ușurăm (munca), nu să ne fie frică de el. Calitatea cadrelor didactice, da? Resurse pedagogice moderne și cine le folosește.

Și iar avem anul acesta catalog electronic. Anul trecut nu l-am avut, nu știm dacă îl mai avem la anul. A venit ATSERV, a venit Brio, adică ei fac bani din învățământ pe spatele nostru. Păi cei care fac bani din învățământ, și pe manuale, și pe platforme, și pe tot felul de lucruri, să taie banii de la ei și să-i dea la buget. Că la mine nu ajung banii ăia. Eu am același salariu în fiecare lună, chiar dacă folosesc aserviu, chiar dacă fac hârtie, chiar dacă stau 5 ore, chiar dacă stau 9. Și ei își umplu banii pe cărca noastră, da?

Deci aș vrea să văd manuale făcute de profesori care știu despre ce vorbesc și știu „cu ce se mănâncă”, și aș vrea să văd resurse educaționale gândite de profesori, fără greșeli, atenție, fără greșeli. Aș vrea să văd cadre didactice care nu vorbesc greșit. Aș vrea să văd politicieni care nu vorbesc greșit. Că, uite, noi i-am format. Eu i-am format înainte.

Da: suport psihologic și well-being. M-am pregătit și eu. Consiliere profesională. Eu vreau să fiu întrebată o dată pe săptămână dacă sunt bine, dacă îmi lipsește ceva și dacă am fost, cumva, victima bullying-ului și a, nu știu, agresiunii, agresivității părinților, de exemplu. Sau poate a copiilor; că acum copiii, ați văzut, aruncă în profesori, nu mai respectă.

Păi eu mă întâlnesc cu părinții în școală. Pe mine mă cunosc părinții din școală. Păi nu mă salută. Deci tu te întâlnești cu mine pe holul școlii și nu zici „bună dimineața”? Cu copilul de mână? Și apoi zici că fac eu analfabet funcțional? Păi care e problema? Unde e problema?

Tu, părinte, când ai intrat în școală, tu trebuie să saluți de la poartă, de la portar, până la profesor, pe toți, pe oricine întâlnești. O sută de oameni întâlnești, de o sută de ori dai „bună ziua”. Pentru că îi arăți copilului tău lucrul acesta.

Nu poți să intri într-o școală și să te faci că nu vezi, să zici: „Hai, mamă, că mergem repede, că noi avem treabă.” Nu, dumneavoastră nu aveți treabă. Intrați în școală și începe partea dumneavoastră de educație. Pentru că degeaba educ eu copilul și îi spun, dacă apoi îl vede pe mama sau pe tata că trece pe lângă doamna și nu… Da? Suport psihologic și well-being, deci asta vreau.

Vreau să mă întrebe cineva în fiecare săptămână dacă sunt în burnout, dacă am fost subiectul bullying-ului, dacă mă simt agresată, dacă am tot ce-mi trebuie, dacă am cu ce să scriu la tablă", a explicat Prof. Claudia Chiru, la Părinți Prezenți.

 
Continuă explorarea