Psihoterapeutul Cosmin Bara explică faptul că stilurile de atașament dezvoltate în copilărie, securizant, evitant, ambivalent și dezorganizant, influențează profund modul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți la maturitate.
"Cum observăm când între copil și părinți există o relație de atașament securizant? În primul rând, copilul va manifesta un anumit nivel de disconfort la separarea de părinte. La revederea acestuia, manifestă semne de bucurie, caută confort prin contact, după care se întoarce la joc.
O scurtă concluzie: dacă atașamentul este securizant, copilul se simte iubit și protejat, iar în relațiile adulte manifestă încredere și cere ajutor.
Un alt tip de atașament, întâlnit foarte des, este atașamentul evitat. Acesta presupune lipsa de încredere a copilului că, atunci când va cere atenție sau îngrijiri, le va primi. Mai mult decât atât, copilul crede că va fi respins, așadar va încerca să se descurce fără dragostea și ajutorul celorlalți. De multe ori, aceste persoane, odată ajunse mature, nu se vor bucura de dragoste și sprijin din partea celor din jur, în primul rând pentru că ele însele nu caută aceste lucruri. Respingerile repetate sau chiar instituționalizarea din copilărie îl pot transforma într-o persoană izolată, ostilă sau antisocială. În acest tip de atașament, copilul se simte adesea singur, ignorat, iar la maturitate tinde să se retragă și să pară autonom.
Al treilea tip de atașament este atașamentul ambivalent. Acesta se dezvoltă atunci când copilul nu este sigur pe receptivitatea și disponibilitatea părinților de a-l ajuta. Este genul de copil care se agață și cere constant atenție, are dificultăți în explorarea lumii externe și se simte timorat. Aceasta se întâmplă pentru că, uneori, părintele este disponibil, alteori nu. Acest tip de atașament îl întâlnim la copilul iubitor, care ajunge ulterior să-și sacrifice propriile nevoi pentru a le satisface pe ale adulților. Un copil cu o relație insecurizantă și ambivalentă cu părinții manifestă un grad foarte mare de disconfort la separare. Acești copii resping chiar prezența părinților atunci când aceștia se întorc, nu pot fi liniștiți sau calmați. În viața adultă, devin dependenți și anxioși.
Ultimul stil de atașament este atașamentul dezorganizant. Acesta este legat de pierderi traumatice ale copilului sau de situații în care el este traumatizat chiar de părinții săi, pe care ajunge să-i perceapă ca înfricoșători. Astfel, frica de părinte apare ca răspuns al copilului și se manifestă fie prin retragerea fizică a părintelui, fie printr-o stare de transă. Atașamentul dezorganizant este văzut ca o reflecție a unui colaps trăit de copilul care nu găsește nicio soluție. În acest tip de atașament, copilul se simte confuz, copleșit, iar la maturitate manifestă comportamente haotice.
Vă propun un mic exercițiu: observați ce simțiți, care sunt senzațiile fizice, ce se întâmplă în corpul dumneavoastră sau unde vă fuge mintea atunci când ascultați sau citiți despre fiecare stil de atașament. Observați cu atenție cu ce stil rezonați, pentru o mai bună identificare a propriului stil de atașament", a explicat Psihoterapeutul Cosmin Bara la "Născuți în diaspora”.