Cum erau tratate bolile și rănile în vremea lui Ștefan cel Mare

Prof. dr. Vasile Astărăstoae explică faptul că, în Evul Mediu, principalele probleme de sănătate erau epidemiile, bolile de malnutriție și rănile de război, însă paradoxal acestea din urmă nu erau tratate de medici, ci de bărbieri-chirurgi, iar cele mai multe decese apăreau din cauza infecțiilor post-răni.

"Oamenii aveau foarte multe supărări, dar știau să și le trateze. Chiar dacă avem puține date despre bolile și patologia care existau în acea perioadă pentru că, de regulă, cronicarii sau scriitorii epocii s-au aplecat mai mult asupra faptelor de vitejie și asupra anumitor obiceiuri, și mai puțin asupra detaliilor medicale știm totuși, dacă analizăm cu atenție, că în acele vremuri existau epidemii.

De exemplu, în timpul lui Ștefan cel Mare au fost trei epidemii de ciumă. Mai existau bolile de malnutriție, era diabetes, pentru care, încet-încet, s-au găsit leacuri populare cu care boala a fost ținută sub control. Erau afecțiuni degenerative și, bineînțeles, erau rănile din război. Paradoxal, acestea nu erau tratate de către medici, medicii nu aveau voie să trateze astfel de răni, ci de către bărbieri-chirurgi: bărbieri cu robă lungă, dacă aveau studii universitare, sau bărbieri cu robă scurtă, care făcuseră ucenicia undeva și învățaseră meseria.

De fapt, au murit mai mulți oameni din cauza infecțiilor post-răni decât din cauza rănilor propriu-zise. Aceasta era principala problemă sanitară în acel moment, o perioadă caracterizată prin conflicte destul de dure. Numai că, dacă ne uităm și la prezent, nu ne plângem nici astăzi de conflicte și mai dure, însă ele sunt mai eficiente: nu mai avem răniți, avem direct morți", a explicat Prof. dr. Vasile Astărăstoae.

Continuă explorarea

"Nu lua animale de pe OLX" - mit sau realitate?

Alex Stan, reprezentant OLX, a vorbit la DC Anima despre comerţul cu animale de companie pe această platformă.  "Poate că era mai uşor să spunem că nu mai avem categorie de animale de...
22 dec 2025, 11:19

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23

Colesterolul la tineri. Ce tratamente se impun

Dr. Monica Trofin-Bănescu, șef secție Cardiologie și USTACC, Spitalul Clinic SANADOR, a explicat cum poate fi identificat colesterolul crescut la tineri, dar şi ce tratamente se impun.  "După...
03 dec 2025, 12:24

Early booking, în creştere în România

Turiştii români aleg tot mai mult să se îndrepte către early booking, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt ANAT.  „Chiar zilele acestea Institutul Național de Statistică a...
13 ian 2026, 13:27