Comuniştii au încercat exterminarea lupilor din România

Ştiai că populaţia de lupi din România a fost pe cale de dispariţie în perioada comunismului? Dr. Cristian Remus Papp, de la WWF România, a dat mai multe detalii la DC Anima.

"Au fost fluctuaţii mari în România în ceea ce priveşte efectivele de lupi. După al Doilea Război Mondial, am avut undeva la 500 de exemplare. Destul de puţini, adică. După, prin anii '50-'60, s-au dus campanii ample de exterminare a lupului. Nu s-a reuşit exterminarea speciei, din fericire. Chiar s-au conferit recompense pentru fiecare exemplar omorât! Nu vorbim doar de vânătoare, ci de o exterminare prin orice fel de mijloace. S-a recurs inclusiv la otravă. A fost carne contaminată cu otravă, lăsată în pădure, ca să vină lupii. Au fost lupi care au murit de la asta. S-a perpetuat politica asta, în acea perioadă. 

După anii '90 s-a revenit la normal, în sensul în care legile au fost mai înspre conservarea naturii, iar după aderarea la UE lucrurile s-au îmbunătăţit, în sensul în care lupul beneficiază de protecţie, ceea ce e normal pentru un stat european în zilele în care trăim. 

Acum, se estimează că avem undeva în jur de 2800-3000 de exemplare în România, cam un sfert din populaţia de lupi din Europa. S-au făcut tot felul de studii în ceea ce priveşte densitatea, dar acum se consideră că în zona carpatică o haită e formată din aproximativ 4,6 exemplare. Pot fi haite şi mai mari, noi am identificat o haită de 12 exemplare, dar pot fi şi mai mici. Două exemplare nu formează o haită, dar sunt o pereche, şi pot fi şi 3 exemplare care pot forma o structură socială caracteristică lupului. 

Lupul are o capacitate extraordinară de a induce în eroare prădătorii. Există un efect care a fost studiat şi identificat pe timpul lui Napoleon. În momentul în care trupele lui Napoleon mărşăluiau prin Rusia, au lăsat în urma lor cadavre. Lupii au venit în urma trupelor, şi au început să urle nu o dată şi au fost terifiaţi oamenii lui Napoleon şi credeau că vor fi mâncaţi de lupi. În realitate, erau două exemplare. Lupul are această capacitate de a emite nişte sunete cu diverse tonalităţi, astfel încât să crezi că ar fi peste 10. Când de fapt ei sunt doi. Unul poate emite sunete ca şi cum ar fi 3-4 exemplare", a declarat Dr. Papp la DC Anima. 

Continuă explorarea

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19

"Nu lua animale de pe OLX" - mit sau realitate?

Alex Stan, reprezentant OLX, a vorbit la DC Anima despre comerţul cu animale de companie pe această platformă.  "Poate că era mai uşor să spunem că nu mai avem categorie de animale de...
22 dec 2025, 11:19