Serialul Dallas a fost aprobat de Nicolae Ceauşescu. Ce exemplu voia să dea românilor

Dallas este unul dintre serialele îndrăgite de generaţia decreţeilor din România. Puţini ştiu însă motivul pentru care acesta a fost difuzat în România comunistă.

Daniel Cristea Enache, critic literar, a explicat în cadrul emisiunii "Cultura pentru toţi" care a fost motivul pentru care Nicolae Ceauşescu a aprobat difuzarea acestui serial.

"Am văzut, am studiat puţin, m-am documentat, şi am văzut mai multe interpretări cum că Nicolae Ceauşescu a aprobat serialul ca să dea un exemplu negativ românilor cu privire la lucrurile negative care se întâmplă în capitalismul american. Dar nu e deloc plauzibil acest lucru. Ştiu din epoca respectivă că Nicolae Ceauşescu a permis acest serial pentru că pur şi simplu îi plăcea şi lui. Era interesat de ce se întâmplă în serial. Deci, printr-un capriciu personal al dictatorului s-a difuzat, nu ca o formă de documentare a realităţilor putredului capitalism american.

În acei ani, cum spunea foarte bine Irina Margareta Nistor, cea care dubla toate filmele de pe video, la ora la care rula serialul Dallas, sâmbătă, seara, toată România era pustie. Toată lumea era la televizor să vadă ce au mai făcut Bobby, JR, Pamela şi Sue Ellen. Mai mult decât atât, numele unora dintre personajele din Dallas au devenit nume date copiilor. Pamela, Bobby, etc. Au intrat adânc în viaţa noastră socială", a declarat Daniel Cristea Enache.

Continuă explorarea

Ce tip de muniţie va fi produsă în România

Ce tip de muniţie va fi produsă în România? La această întrebare a răspus Cătălin Cîrlănaru, director în cadrul Falcon Defense.  "Știm că securitatea de astăzi constă în fabricile...
11 mar 2026, 11:31

Instituţia cheie care lipseşte din România

Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a spus care este instituţia cheie pe care România nu o are.  „Se moare pe şosele, acum când vorbim sigur se produc accidente undeva pe şoselele...
13 apr 2026, 14:43