O consultație de rutină îți poate salva vacanța de o colică renală

Dr. Bogdan Gabriel Pârlițeanu, medic primar urolog la Spitalul Clinic SANADOR, atrage atenția că lipsa controalelor medicale periodice poate duce la complicații grave, precum colici renale sau retenție urinară, care ar putea fi prevenite prin depistarea timpurie a unor afecțiuni asimptomatice.

"Publicul larg ar trebui să aibă ceea ce noi numim o educație medicală, adică să nu stea până în ultimul moment, să-și facă consulturi periodice, chiar dacă sunt sau nu necesare.

Pentru că sunt situații în care, printr-un simplu consult, poți să identifici un calcul copiat la nivel ureteral, fără ca pacientul să aibă simptome. Și atunci îl ajuți, îi spui, îl pregătești, îi dai soluții de tratament, mare parte în funcție de dimensiuni, intervenționale sau medicamentoase, și astfel el poate preveni o urgență, o colică renală, o situație în care poate fi plecat în concediu sau poate îl prinde în altă parte și nu are ce să facă în acel moment.

Sunt situații, de asemenea, când, în urma unui simplu consult, fie la medicul de familie, acesta poate să-l informeze asupra evoluției unei prostate, de exemplu, sau asupra evoluției bolii denumite "prostată", și a apariției unor complicații inițiale, precoce, care pot să ajute pacientul să se orienteze mai departe, în a evita momentul tardiv de retenție, de necesitatea unui sondaj, care vin cu niște consecințe: o infecție urinară garantată pentru pacientul purtător de cateter, o evoluție mai lentă post-operatorie, nu va resimți aceleași beneficii dacă el stă și trage de timp", a explicat Dr. Bogdan Gabriel Pârlițeanu, medic primar urologie la Spitalul Clinic SANADOR.

Continuă explorarea

Clipul care trebuie arătat tuturor şoferilor

La DC Conducem, Titi Aur a analizat un clip din trafic cu un moment care pare banal, dar care ascunde o lecţie pe care toţi şoferii ar trebui să o înveţe.  Concret, 4 maşini intră în...
06 feb 2026, 11:17

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36