Costel Nedelcu, scriitorul și omul

Din această emisiune veți afla informații despre scriitorul Costel Nedelcu.

Costel Nedelcu s-a născut la 01. 05. 1954, în satul Constantin Brâncoveanu, comuna Ciulnița, raionul Slobozia; azi, satul Constantin Brâncoveanu, comuna Dragalina, județul Călărași.
Este absolvent al Universității din Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geografie, secţia Inginerie Geologică şi Geofizică, în 1980. Tot aici obține și titlul de doctor în Geologie, în 1994.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România și în comitetul de conducere al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor.
Este căsătorit cu Octavia Nedelcu, prof. univ. dr. la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București și membră a Uniunii Scriitorilor din România. Împreună au un fiu, Valentin.
În anii studenției participă de câteva ori la cenaclul condus de profesorul universitar si criticul Nicolae Manolescu. Este atras de activitatea de lider al studenților din facultate în care se implică total, apoi se dedică unei lungi activități științifice. Întocmește peste 100 de studii și lucrări științifice susținute la universități și institute de cercetare din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Baia Mare, Petroșani, Craiova, Pitești, Moscova, Pittsburgh/SUA, Porto, Rio de Janeiro, Cracovia, Sofia, Chania/Creta, Atena, Pisa, Heerlen/Olanda, Viena, parte dintre ele publicate în reviste de specialitate. Devine membru al mai multor societăți științifice, printre care și al Comitetului Internațional de Petrologie a Cărbunelui și Materiei Organice, ICCPO; în septembrie 1999 este chiar președintele comitetului de organizare, la București, a Comitetului Internațional de Petrologie a Cărbunelui și Materiei Organice și a Comisiei comune pentru nomenclatura ligniților, propuse de Comisia Economică a Națiunilor Unite /ECE-UNO, cu sediul la Geneva, și Guvernul României.
Costel Nedelcu a fost cadru didactic asociat/lector/șef de lucrări la Universitatea din București (seminarul Geologia zăcămintelor de cărbuni), Institutul Politehnic din București (seminarul Cristalografie-Mineralogie) și Şcoala de perfecţionare profesională postuniversitară a Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, până în 1990.
Despre Costel Nedelcu și cărțile sale au scris Ioan Holban, Acad. Mihai Cimpoi, Horia Gârbea, Emil Lungeanu, Răzvan Nicula, Ioan Radu Văcărescu, Marius Chelaru, Florin Șindrilaru, Rodica Lăzărescu, Mihaela I. Rădulescu și alții în diverse reviste de succes: Viața Românească, Luceafărul de dimineață, Convorbiri literare, Neuma, Euphorion, Literatura și arta (Republica Moldova), Rotonda valahă, Algoritm literar, Actualitatea literară, Lumina (Serbia) etc.
Costel Nedelcu este prezentat în monumentalul volum al criticului literar Ioan Holban, LITERATURA ROMÂNĂ DE AZI, POEZIA. PROZA, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura TIPO MOLDOVA, 2022; în cărțile altor cronicari.

Realizatorul emisiunii De Ce Citim este scriitorul Flaviu George Predescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator DC News din anul 2015, realizator și al emisiunii De Ce Citim și co-realizator al emisiunii Cultura pentru toți, dar și autor de articole la Literatura de azi. Este redactor al revistei Luceafărul de dimineață și redactor-șef adjunct al revistei Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, De Spiritu et Anima.
În mod obișnuit, De Ce Citim se transmite în premieră în fiecare sâmbătă de la ora 17, dar există și ediții speciale, difuzate în alte zile ale săptămânii. Se poate accesa:

Site: https://www.dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
https://www.youtube.com/@dcnewsromania

Continuă explorarea

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Aspirina ajută la descoperirea unei boli grave

Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu a explicat, la Academia de Sănătate, unul dintre beneficiile neştiute ale aspirinei.  "Aspirina ne ajută uneori să descoperim cancere gastrice. Un pacient începe să...
17 ian 2026, 19:34

Nervii de oţel, necesari pentru a locui în Paris

Carina Gagiu, o româncă stabilită în Franţa de câţiva ani, e explicat ce îţi trebuie pentru a locui în Paris. Şi, dincolo de un loc de muncă bine plătit, concluzia ei a fost simplă: ai...
15 ian 2026, 09:10

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24