Consilierea școlară este depășită de problemele elevilor din lipsă de resurse

Prof. Robert Florea atrage atenția că sistemul de consiliere școlară din România este suprasolicitat și insuficient adaptat la nevoile reale ale elevilor, fiind lipsit de resurse specializate, în ciuda diversității problemelor, de la orientare vocațională până la violență și bullying.

"De regulă, pot să vă spun în felul următor: sistemul de conciliere școlară, hai să spunem, la nivel european, e unul foarte diversificat. Dacă vreți, la noi e un soi de sincretism.

Problema este că, la un moment dat, e o schemă ușor supraîncărcată. Pentru că nu poți să faci, de exemplu, în egală măsură și în egală calitate, și orientare în vederea vocațională, și orientare în vederea carierei, și abordarea copiilor cu cerințe educaționale speciale. Problema este că, cumva, lucrurile astea necesită niște resurse complementare. Mă refer, în speță, la resurse umane calificate, specializate.

Cum intervine consilierul școlar într-o situație

În anumite circumstanțe, el este martor. În alte circumstanțe, el este solicitat pentru a avea o intervenție, în funcție sau în raport cu problema întâmpinată sau problema ridicată de un elev sau mai mulți elevi.

Pentru că da, într-adevăr, sunt în școli, acum mă refer în mod particular la ceea ce se întâmplă în București, dar bănuiesc că, prin contagiune, chestiunea e aceeași și e similară în toată țara, probleme care țin de agresivitate, de violență. Ați spus de bullying. Să știți că, chiar dacă discutăm de o bună bucată de timp despre bullying, noțiunea în sine nu a fost metabolizată încă în semnificația corectă, uneori nici de profesori și, foarte multe ori, nici de părinți", a explicat prof. Robert Florea, coordonatorul Centrului Municipiului București de Asistență Psihopedagogică.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Clipul care trebuie arătat tuturor şoferilor

La DC Conducem, Titi Aur a analizat un clip din trafic cu un moment care pare banal, dar care ascunde o lecţie pe care toţi şoferii ar trebui să o înveţe.  Concret, 4 maşini intră în...
06 feb 2026, 11:17

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00