Ce se întâmplă când nu umfli corect anvelopele maşinii

Te-ai întrebat vreodată de ce este nevoie să ai presiunea corectă în roţi la maşină sau autocar? Titi Aur, instructor de conducere defensivă, explică ce se poate întâmpla când anvelopele sunt umflate la valori incorecte.

Totul a plecat de la accidentul de autocar de pe autostrada A2, din judeţul Călăraşi. Acolo, un autocar plin cu baschetbalişti juniori s-a răsturnat în şanţ după explozia unei anvelope.

"Acea anvelopă care a explodat are sigur una dintre cele trei variante. Că dacă e a patra, e rău de tot pentru producător. Sau era prea uzată, sau era prea veche, sau era prost umflată. La maşinile mari, mai avem o problemă. E vorba de nepăsarea sau neimplicarea şoferului în verificarea presiunii anvelopelor. Cel puţin la roţile din spate, e un sistem mai complicat, nu e ca la maşina mică. Şi atunci, fiind şi presiunea mare în anvelope, 7,5-8 atmosfere, când scade puţin nu se observă cu ochiul liber. Aceste maşini nici nu au senzori care să transmită la bord.

Mergând cu o anvelopă subumflată, ai nişte dezavantaje. Se uzează pe exterior, nu ai ţinuta de drum foarte bun, dar se şi supraîncălzeşte. Când mergi vara, la viteză mare, iar asfaltul are deja temperatură mare, pe distanţă mare, cu 90 km/h sau mai mult, dacă e subumflată, veche sau prea uzată, există riscul de explozie. Aproape sigur e una dintre aceste situaţii.

Pentru că dacă acea anvelopă era în termen, totul bine, presiune, şi a explodat, atunci problema e la producător.

Dar eu aş face pariu acum, pe oricât, că atunci când s-a făcut ancheta, nu a verificat nimeni presiunea în celelalte anvelope. Dacă sunt la presiunea corectă, poţi concluziona că şi asta ar fi fost la presiunea corectă. Nu e o expertiză tehnică, dar poţi trage concluzia asta. Dacă celelalte sunt la presiuni diferite, atunci aproape automat poţi considera că anvelopa nu a fost umflată corect", a declarat Titi Aur la DC COnducem.

Continuă explorarea

Nervii de oţel, necesari pentru a locui în Paris

Carina Gagiu, o româncă stabilită în Franţa de câţiva ani, e explicat ce îţi trebuie pentru a locui în Paris. Şi, dincolo de un loc de muncă bine plătit, concluzia ei a fost simplă: ai...
15 ian 2026, 09:10

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24