Hipnoza, o cheie în lupta cu depresia? Explicația lui Eugen Popa

Eugen Popa, CEO Puterea Minții, susține că depresia nu este o afecțiune „dobândită”, ci un proces interior pe care oamenii îl generează inconștient, iar hipnoza poate fi un instrument eficient în identificarea și rezolvarea cauzelor profunde ale acesteia.

"Richard Bandler, unul dintre co-creatorii NLP-ului, a spus o chestie foarte mișto la un moment dat: că oamenii nu au depresie, ci fac depresie. Adică, ei își creează depresia singuri. În ce fel? Au o strategie. Un proces foarte bine pus la punct care, de altfel, este inconștient, dar în urma căruia apare această experiență numită depresie.

Acum câțiva ani, vreo 3-4, l-am avut invitat la un curs pe Dr. Michael Yapko, care este unul dintre cei mai renumiți experți la nivel mondial în lucrul cu depresia. Era foarte supărat și deranjat de intervențiile medicamentoase în tratarea depresiei, pentru că spunea: „Nu așa o tratezi, nu așa o rezolvi, nu așa o vindeci.” Trebuie să înțelegi mecanismul, iar mecanismul este unul mai profund, nu este unul medicamentos.

Desigur, un om aflat într-o depresie majoră sau într-o stare gravă are nevoie să iasă din acea stare, ca să poată deveni interesat de altceva. Dar, altminteri, depresia poate fi interpretată ca un proces intern, inconștient.

Adică, ține de mintea subconștientă. Subconștient sau inconștient, înseamnă același lucru, ca să nu ne încurcăm în cuvinte.
Este un proces subconștient sau inconștient, iar omul zice: „Ia uite, am o problemă.” Dar problema vine din inconștient. Iar când omul spune „am o problemă”, el, de fapt, spune „acum sunt conștient de o problemă”, pentru că aceasta a urcat în planul minții conștiente. Însă rădăcina se află la nivel de subconștient.

Atunci, când facem regresie sau, nu neapărat regresie, când facem hipnoză, hipnoza este un proces care ne permite să plecăm de la nivelul minții conștiente și să ajungem la nivelul subconștientului. Acolo putem găsi cauza, rădăcina problemei, iar odată ce o descoperim, putem lucra cu ea.

Unul dintre dezideratele, principiile de bază în hipnoză, este că orice problemă are o cauză sau o rădăcină. Hipnoza ne ajută să identificăm firul emoțional cu care avem de-a face, fie că vorbim de fobie, atac de panică, anxietate, depresie sau orice altă tulburare emoțională ori afectivă", a explicat Eugen Popa, CEO Puterea Minții.

 

Continuă explorarea

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33

Cu ce se ocupă, de fapt, FNGCIMM. NU dă credite

Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM, a explicat într-un interviu pentru DC News şi DC Business, cu ce se ocupă, de fapt, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru...
21 mar 2026, 08:43